Categories: Actualitate

Grefier sancționat cu amendă judiciară pentru că a nesocotit judecătorul

S-a întâmplat la Judecătoria Deva, dar grefiera acuzată că a avut o ati­tudine neprofesionistă a scăpat de amenda judiciară. A fost însă muș­tru­luită bine de magistratul care i-a anulat amenda de 2.000 de lei.

A mințit
„Instanța a arătat că grefierul de şe­dinţă a manifestat o atitudine ire­ve­ren­ţioasă inclusiv prin refuzul de a îndeplini dispoziţiile instanţei care, în dimineaţa zilei de şedinţă, i-a solicitat expres să pregătească declaraţia de martor anterior începerii şedinţei de judecată, grefierul afirmând iniţial că a pregătit-o, însă în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că afirmaţiile nu corespundeau adevărului, motiv pentru care s-a procedat la reiterarea soli­citării. Nesocotirea măsurilor dis­puse de instanţă în vederea des­fă­şu­rării în bune condiţii a şedinţei de ju­de­cată, respectiv în vederea evitării unei situaţie de genul celei survenite în sala de judecată, denotă reaua-credinţă a grefierului de şedinţă şi lipsa de con­siderație faţă de dispoziţiile jude­că­to­rului. În al doilea rând, aceeaşi ati­tu­dine necuviincioasă a fost expusă şi la începutul şedinţei publice de judecată când, constatând că grefierul nu şi-a în­deplinit în mod corespunzător obli­gaţiile înainte de începerea şedinţei de judecată, respectiv nu a deschis în­registrarea pentru toate completurile de judecată, procedând la efectuarea a­cestei operaţiuni în prezenţa ins­tan­ţei şi deschizând în mod greşit în­re­gis­trarea pentru completul de judecată C5 Fond penal, iar nu pentru com­pletul C3 Fond penal, la atenţionarea de către titularul de complet în sensul că această activitate se impunea a fi desfăşurată anterior, grefierul de şedinţă a ripostat verbal. În al treilea rând, s-a menționat că atitudinea ne­cuviincioasă a grefierului de şedinţă rezultă şi din replicile verbale adresate instanţei în timpul audierii de martor în prezentul dosar, astfel cum s-a men­ţionat anterior”, se reține din dosarul în care grefiera a cerut să-și fie anu­lată amenda judiciară. Instanța a constatat că judecătorul nu a precizat în mod complet temeiul de drept avut în vedere pentru aplicarea amenzii, existând un dubiu cu privire la temeiul avut în vedere pentru sancționarea acesteia, dubiu care îi profită grefierei. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

12 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

12 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

12 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

12 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

12 ore ago