Categories: Eveniment

Cinci persoane reținute în dosarul de evaziune fiscală. Bani și arme ridicate din casa unui cetățean din Deva

 

    Cinci persoane au fost reținute în urma celor peste 100 de percheziții efectuate în 22 februarie de polițiștii din Arad, în București și în 16 județe, printre care și județul Hunedoara, într-un dosar penal de evaziune fiscală, cu prejudiciul de două milioane de euro.

          Potrivit comunicatului emis de IPJ Arad, în urma perchezițiilor, din sediul unei firme arădene și dintr-un imobil din Deva, au fost ridicați 16.000 de lei, un pistol cu gaz de calibrul 9 mm și 27 de cartușe nepercutate. Din cercetările anchetatorilor a reieșit că, în perioada 2010-2017, administratorii a două firme din în Arad, ar fi înregistrat în evidențele contabile mai multe facturi fiscale fictive. Documentele ar fi fost emise de administratori, doi bărbați, de 34 și 42 de ani și de un contabil, o femeie de 45 de ani, către mai multe societăți comerciale cu sediile în județele Hunedoara, Timiș, Gorj, Giurgiu, Mehedinți, Iași, Galați, Olt, Argeș, Cluj, Ilfov, Tulcea, Dolj, Sălaj și Caraș-Severin și în București. Cele trei persoane și alți doi bărbați, administratori ai unei societăți comerciale din Strehaia, au fost reținuți pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 23 februarie, vor fi prezentați magistraților de la Tribunalul Arad, cu propunere de arestare preventivă, pentru evaziune fiscală.

Perchezițiile au fost efectuate în București și în județele Arad, Hunedoara, Timiș, Gorj, Giurgiu, Mehedinți, Iași, Galați, Olt, Argeș, Cluj, Ilfov, Tulcea, Dolj, Sălaj și Caraș – Severin, în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ două milioane de euro. Firmele vizate de acest dosar activează în domeniul construcțiilor și a comerțului cu materiale fieroase și nefieroase. La activități au participat și polițiști specializați în investigarea criminalității economice din județele pe teritoriul cărora s-au efectuat perchezițiile, coordonate de Direcția de Investigare a Criminalității Economice a Inspectoratului General al Poliției Române. (Natalia Bumbac)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

2 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

2 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

2 zile ago