Sportivii Andra Kovaci (Cristal Haţeg), Robert Elekeş (Pantera Neagră Petroşani) Artur Meizel şi Cristian Popa (ambii de la Hard Steel Călan), împreună cu fostul campion mondial Cosmin Oprescu, actual preşedinte al Federaţiei şi antrenor al Lotului Naţional, vor reprezenta România la Campionatul Mondial de tae-kwon-do, ce va avea loc săptămâna aceasta, în Italia. Delegaţia României, formată din 39 de sportivi, opt antrenori şi cinci suporteri, a plecat aseară, din Deva, cu autocarul spre Italia. „Avem mulţi sportivi valoroşi şi bine pregătiţi şi sper să obţinem cât mai multe medalii. Minimum de trofee pe care trebuie să-l obţinem este de cinci, pentru a respecta contractul de finanţare cu Ministerul Tineretului şi Sportului”, a spus hunedoreanul Cosmin Oprescu, preşedintele Federaţiei Române de Tae-kwon-do. La competiţia din Italia se înscriseseră până ieri 1.031 de sportivi din întreaga lume, care vor lupta pentru medaliile puse în joc de mâine până duminică.
La o primă analiză, bilanțul este extrem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…
Magdalena Șerban Recent, dr. Emil Stoica a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului…
Magdalena Șerban În mod normal, instituțiile statului lucrează separat: medicul tratează boala, școala oferă educație,…
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Ediţia din acest an a festivalului aduce la Hunedoara 18 grupuri de reconstituire istorică, din…
A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…