Nici un candidat nu a avut temperatura peste 37,3 grade Celsius, ca să nu fie lăsat să susţină testul. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminaţi cinci candidaţi, a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara. Astăzi are loc proba de Limba şi literatura maternă, mâine, 24 iunie. Proba obligatorie a profilului iar joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului şi a specializării.
Rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale se fac cu anonimizarea numelui şi a prenumelui. Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 şi pe data de 01 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, al depunerii contestaţiilor, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunţate duminică, 05 iulie. (A.Năstase)
Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…
Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o primărie continuă să facă afaceri pe banii…