Loredana Goangă
Sabin Alexandru Fica, directorul general al societăţii comerciale „Mondo Distribution” din Deva, acuzat de evaziune fiscală, a fost condamnat de către Tribunalul Hunedoara, însă decizia nu este una definitivă. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, Ildiko Glăman, inculpatul a primit cinci ani de închisoare cu executare şi are dreptul de a declara apel în termen de 10 zile.
Sabin Alexandru Fica a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia în prima jumătate a anului 2012, acesta fiind acuzat de două infracţiuni de evaziune fiscală, ambele în formă continuată. Conform rechizitoriului, în perioada 2009-2010, administratorul firmei din Deva nu a înregistrat în contabilitatea societăţii veniturile realizate prin vânzarea unor cantităţi de carne importate din alte ţări şi a înregistrat cheltuieli fictive în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale. Totodată, în perioada 1 septembrie 2008 – 30 aprilie 2011, Sabin Alexandru Fica ar fi reţinut sume de bani, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă (impozitul pe venituri din salarii, contribuţiile la asigurările sociale, contribuţiile pentru şomaj şi asigurările de sănătate), pe care nu le-ar fi virat în termenul de 30 de zile către bugetul de stat.
Prejudiciul adus de inculpat se ridică la aproximativ 4,4 milioane de lei, adică valoarea a circa un milion de euro la acea dată.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…