Contractul privind retehnologizarea Termocentralei Mintia va fi semnat în luna septembrie, iar apoi partenerii din China vor discuta investiţiile necesare în minerit.
Complexul Energetic Hunedoara ar urma să semneze, până în data de 10 septembrie 2014, un contract cu investitori din China privind retehnologizarea termocentralei de la Mintia. Informaţia a fost făcută public de deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Petroşani, care susţine că de investiţiile chineze vor beneficia şi minerii din Valea Jiului cuprinşi în CEH. Liderul PSD şi-a mandatat un vicepreşedinte de partid din Valea Jiului să transmită informaţia la o emisiune televizată.
„Domnul preşedinte Laurenţiu Nistor, după ce l-am informat că voi participa la o emisiune care are ca temă Complexul Energetic Hunedoara şi mineritul, m-a mandatat să spun că până în data de 10 septembrie a.c., contractul privind retehnologizarea Termocentralei Mintia va fi semnat cu chinezii, iar informaţiile pe care le are arată că urmează să fie retehnologizate şi minele. O altă informaţie transmisă de domnul deputat Nistor este că angajaţii CEH nu vor avea programul de lucru diminuat şi se fac demersuri la Bucureşti pentru redresarea CEH-ului”, a declarat Costel Postolache, vicepreşedintele PSD Petroşani.
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a negociat cu o companie chineză retehnologizarea grupului energetic numărul 4 şi pentru realizarea instalaţiilor de desulfurare la grupurile energetice 3 şi 4 de la Mintia. Contractul are o valoare estimată între 200 şi 220 de milioane de euro, finanţarea lucrărilor se va face în baza unui acord de tipul credit furnizor. Practic va fi asigurată de partea chineză, urmând ca rambursarea banilor să se realizeze într-o perioadă de zece ani, cu trei ani de graţie.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
View Comments
Terminati cu prostiile
Mai cretinilor, energia produsa din carbune cui o veti vinde ???
Chinezii vin sa ia niste bani(taxa de protectie), ca si China-i buna, in lipsa protectiei americane.
Bine a zis Antonescu (maresalu') ca cine se bazeaza doar pe sprijin extern in protejarea granitelor se inseala amrnic. Tara noastra ati facut-o praf (Comunistii mai vechi si mai noi). De la moartea Maresalului, Tara nu mai este aparata de nimeni. Vindeti-o mai la kilogram (exprimat in fier vechi), ca tot nu sunteti in stare sa o stapaniti. De capacitati de producte reale are nevoie Romania , nu de producatori de energie pe care nu are cui o vinde. (termo, eolian, solar)