Categories: ActualitateFlash

Cheile Jietului, o comoarã turisticã, jefuitã de „bãietii destepti”

Maximilian Gânju

O arie protejată din Munţii Parâng, de o frumuseţe aparte, care ar atrage o mulţime de turişti, nu este pusă în valoare, însă este jefuită şi pe cale de a fi distrusă de o mână de oameni, pentru lemn şi piatră.

Se taie pădurea, se excavează piatra
Cheile Jieţului, arie naturală a Văii Jiului, declarată de interes naţional, are o suprafaţă de 10 ha, rezervaţia fiind situată pe teritoriul oraşului Petrila, pe râul Jieţ. Se poate spune că zona este încă virgină, deoarece aici mai pot fi găsite peşteri neexplorate sau trasee montane încă neumblate, iar liniştea Cheilor este tulburată sporadic, doar vara, de turmele de oi ce urcă în munte la păscut. Astfel că, în Cheile Jieţului, turiştii pot găsi relaxarea departe de aglomeraţia urbană, iar dacă îşi doresc să exploreze, au la dispoziţie o mulţime de trasee montane, peşteri şi stânci pentru căţărat.
Considerate mai sălbatice decât multe zone asemănătoare din ţară şi cu posibilităţi de neimaginat pentru un turism organizat, Cheile Jieţului aduc bunăstare doar câtorva oameni, care au văzut în resursele naturale din arie, un mijloc bun de a-şi spori averile. Sunt secate de lemn şi piatra bună în construcţii, iar cei puşi să supravegheze această bogăţie naturală încearcă să justifice că toate activităţile de defrişare şi de colectare a pietrişului şi pietrei din albia Jieţului se desfăşoară sub control. Realitatea arată însă că între control şi jaf nu este decât un pas, iar de multe ori, cei abilitaţi nu văd graniţa dintre cele două. Aria protejată de la Petrila ar aduce beneficii pentru toată lumea, dacă „băieţii deştepţi” vor fi îndepărtaţi din Cheile Jieţului, iar autorităţile locale din Petrila şi Petroşani, precum şi cele judeţene, se vor implica în dezvoltarea ei prin turism.
Este nevoie de doar câţiva kilometri de asfalt pentru modernizarea unui drum care, pe lângă faptul că va facilita accesul în Chei, ar descongestiona şi traficul din Defileul Jiului. DN7A Petroşani-Voineasa străbate Cheile Jieţului, trece pe la Cabana Mija, Groapa Seacă şi iese în Obârşia Lotrului. În lungime de peste 40 de kilometri, până la intersecţia cu Vidra, traseul este în proporţie de peste 70 la sută asfaltat şi străbate Masivul Parâng pe la Cota 2000. De la Vidra la Obârşia Lotrului, se merge pe malul lacului Vidra, aproximativ 20 de kilometri, dar drumul este distrus pe alocuri. Odată ieşit din Obârşie, asfaltul dispare pe o porţiune de aproape 10 kilometri. Pe această ultimă porţiune, drumul ar trebui refăcut, pentru ca turiştii să se încumete să străbată Cheile Jieţului. Zona montană este locul de întâlnire al cercetaşilor, care merg în Chei în fiecare sfârşit de săptămână, pentru drumeţii. Zeci de tineri din judeţele Gorj, Hunedoara şi Vâlcea străbat traseele montane din Masivul Parâng, marcate impecabil de altfel, însă pentru a ajunge la locul de „start”, sunt puşi la încercare de drumul rău. Primii care au demarat un proiect în acest sens sunt salvamontiştii din Petroşani. Aceştia vor să înfiinţeze o şcoală de alpinism montan în Cheile Jieţului, iar unul dintre cei mai buni parapantişti din lume, Tomi Coconea, intenţionează să aducă un concurs exclusivist în Valea Jiului, iar unele probe să se ţină în Chei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un perso­naj din zonă tot se bate cu pumnul în…

52 de minute ago

Bulina neagră

Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…

53 de minute ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…

53 de minute ago

La Deva, ca peste tot. Un loc de parcare pentru 5 mașini

Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…

55 de minute ago

În acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…

55 de minute ago

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…

56 de minute ago