CFR a scos la licitaţie mai multe rute pe care n-a mai trecut un tren de ani de zile. Exemplu este şi cea dintre Haţeg şi Subcetate, care nu reprezenta importanţă pentru transportul de călători nici pe vremea lui Ceauşescu.
Un segment feroviar din judeţul Hunedoara, pe care nu mai este pe alocuri nici piatră pe terasament, ca să nu mai vorbim de bunăstarea şinelor propriu-zise, a fost scos la licitaţie publică de CFR SA, în scopul realizării „activităţii de gestionare a infrastructurii şi asigurarea serviciilor de transport public de călători şi/sau de marfă”. De altfel, CFR a scos la licitaţie circa 900 de kilometri de „linie” pe care nu mai poate intra în prezent, în condiţii de siguranţă, nici un tren, în speranţa că vor fi operatori privaţi care să le repună în funcţie şi să desfăşoare transport de călători, transport de marfă sau transport mixt. Astfel, în judeţul nostru, „linia” scoasă de Sucursala Regională CF Timişoara este cea dintre Haţeg şi Subcetate, segment pe care şi în vremurile de glorie treceau maximum două trenuri de călători în 24 de ore, linia fiind utilizată mai ales pentru fosta fabrică de bere, abator şi pentru cea de conserve, toate închise astăzi. În plus, linia ferată de circa 4 kilometri lungime nu este electrificată. Un eventual doritor este obligat să preia şi personalul CFR existent pe secţia sau grupul de secţii aferent. CFR a mai scos acest segment la licitaţie publică şi în 2014, însă nici atunci nu s-a arătat nici un investitor gata să-şi arunce banii pe un segment de cale ferată falimentar încă din vremurile sale de glorie.
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…