Actualitate

Cetățile Dacice din Munții Orăștiei și Castelul Corvinilor, premiate la Destinația Anului 2024

Județul Hunedoara, din nou, pe podium! În cadrul competiției pentru Destinația Anului 2024, Cetățile Dacice din Munții Orăștiei au câștigat primul loc la Secțiunea „Tă­râmuri cu istorie și tradiție”. Totodată, Castelul Corvinilor a obținut locul întâi la Secțiunea „Destinaţia cultural – educativă a anului 2024” în România. Cu alte cuvinte, suntem tari, noi, hunedorenii și ne mândrim cu atâtea bogății în județ.

Serioși și cu strategie de promovare care dă rezultate
„Premiul obținut ne onorează și confirmă că grija pe care o avem pentru Cetățile Dacice și modul cum sunt puse în valoare atrage din ce în ce mai mulți vizitatori. Mul­țumesc românilor care ne-au acordat votul, juriului și profesioniștilor din domeniul turis­mului care au văzut în Cetățile Dacice Des­ti­nația Anului 2024. Este o mare res­pon­sa­bilitate pentru noi, aceea de a avea în grijă monumente atât de valoroase, înscrise în Pa­trimoniul Mondial UNESCO. Dar am do­ve­dit că suntem serioși, că avem o strategie de promovare care dă rezultate, iar românii iubesc aceste locuri unde își are neamul nostru rădăcinile. Felicitări echipei DGAMPT Hunedoara, care are o misiune grea, dar face o treabă extraordinară cu administrarea Ce­tă­ților Dacice. Îi felicit și pe ceilalți admi­nis­tratori și promotori ai obiectivelor care au obținut premii la categoriile lor. Castelul Corvinilor și Țara Hațegului cu munții Retezat nu mai au nevoie de nici o prezentare și con­firmă, încă o dată, potențialul turistic uriaș pe care îl au. Felicit și Dinosaur World Transyl­va­nia pentru nominalizarea obținută la ca­tegoria sa”, declară președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor (foto).

Potențial fantastic
Castelul Corvinilor a obţinut locul I în cadrul Galei „Destinaţia anu­lui”, eveniment ce a marcat fi­nalul unei ample evaluări efec­tuate în baza a sute de mii de voturi exprimate on-line, a câtorva milioane de impresii exprimate tot în mediul vir­tual, a deciziilor luate de un ju­riu format din 100 de experţi în domeniu şi a unor cercetări so­cio­logice bazate pe opiniile a mii de respondenţi. „Obţinerea acestui titlu este o confirmare a faptului că modul în care este administrat şi promovat Castelul Corvinilor este unul corect, dar şi a faptului că este re­cunoscută pe plan naţional atenţia deo­se­bită acordată de municipalitate atât mo­numentului în sine, prin proiectele de re­sta­u­rare – conservare, dar şi zonei adiacente, prin proiectele de punere în valoare şi adaptare la cerinţele actuale ale turismului. Încă din primul meu mandat am spus-o, o repet şi acum: Castelul Corvinilor are un potenţial fan­tastic pe care, cu muncă şi pricepere, suntem obligaţi să îl punem în valoare. Asta am făcut în ultimii opt ani, iar rezultatele se văd atât în ce priveşte numărul de viz­it­a­tori, dar şi în ce priveşte nu­mărul de unităţi de cazare din Hunedoara. Distincţia primită ne onorează, dar ne şi obligă să continuăm pe acelaşi drum: cel al dezvoltării Hunedoarei ca destinaţie turistică excep­ţio­nală”, a declarat Dan Bobouțanu (medalion), primarul municipiului Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum a devenit România un hub tehnologic în curs de dezvoltare în Europa?

România este uneori numită “the rising techhub of Europe” - anume hubul tehnologic în creștere…

o zi ago

Nepăsare sau gafă? Liberalii hunedoreni, fără omagiu pentru Eroii României

Ziua Eroilor este un moment de profundă reverență și recunoștință, când comunitățile din întreaga țară…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că se pregătește de­bar­carea unui șefuleț din zonă, care se pare că…

2 zile ago

Bulina albă

Abiatar Bubău, elev în clasa a II-a, prof. Lazăr Cezarina La Liceul de Arte Pentru…

2 zile ago

Bulina neagră

Ioan R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

2 zile ago

„Un Lord a venit la primărie”. Lucian Rus: Am candidat pentru Deva și pentru deveni. Ei sunt câștigătorii acestor alegeri

Lucian Rus este revelația acestor alegeri locale din județul nostru. Puțini au crezut în proiectul…

2 zile ago