Cetăţeanul (ne)turmentat, pe cale de dispariţie

O ştire locală a trecut neobservată printre atâtea comentarii care se fac la fiecare vorbuliţă scoasă de Băsescu. Cred că preşedintele se distrează de minune văzând/auzind cât caz se face după orice, dar absolut orice declaraţie a sa.
Ştirea locală se referă la un singur cetăţean care a participat la o consultare publică, la Deva, pe tema calităţii serviciilor publice. Un singur cetăţean interesat de cum funcţionează oraşul lui, nici ăla chiar foarte pertinent, după cum lasă să se înţeleagă articolul, a venit să se întâlnească cu autorităţile, respectiv cu city-managerul Corina Oprişiu, după cum se vede, o doamnă destul de receptivă la maniera în care ar trebui tratată o comunitate, despre care, deşi o cunosc puţin, am o impresie bună. La doamnă mă refer.
Niciodată, oamenii (era să zic „românii”, dar mi-am amintit de Emil Boc…) nu au fost ei foarte ahtiaţi după întâlniri cetăţeneşti, nu merg nici la şedinţele asociaţiilor de locatari, în general, simţul civic se manifestă cu foarte multă zgârcenie. Dar totuşi, în astfel de condiţii, în care la emisiunile avându-l invitat pe primar, telespectatorii sună cu disperare ca să întrebe de drumuri, gunoaie sau alte chestiuni care lor li se par presante, la întâlnire să meargă un singur cetăţean, e dezamăgitor. Ori promovarea s-a făcut ineficient, ori interesul e minimal. Ori amândouă. Nu mă leg de promovare, că nu ştiu cum s-a făcut. Dar, faptul că oamenii nu mai sunt interesaţi, este un efect pervers al anilor în care totul, sau aproape totul, s-a făcut în dispreţul cetăţenilor. Fără să-şi dea seama, li s-a furat exact calitatea esenţială pentru funcţionarea statului de drept, al cărui sistem de legi este garantat de instituţii, prin acţiunea combinată a clasei politice şi a cetăţenilor.
Această nepăsare se asociază cu modul de gândire de tipul: „de ce să mă duc, că tot cum vor ei fac…”. Vorbindu-le oamenilor despre faptul că trăiesc poate mai rău decât ar trebui în ţara asta, mi se răspunde: „păi ce, putem noi face ceva…?” Blazarea, renunţarea îşi fac tot mai mult simţită prezenţa ca mod de răspuns social. Fiecare pe cont propriu, fiecare supravieţuieşte cum poate. Reluând o idee exprimată de Mihaela Miroiu într-un articol de revistă, singurul mod în care cetăţeanul se (mai) exprimă este cel electoral. De fapt, asta se şi doreşte de la el – vino dumneata la vot, că de restul, ne ocupăm noi…
Ca în multe alte situaţii, pe termen scurt, unii ar putea fi satisfăcuţi. Pe termen lung, rezultatele s-au văzut. Unul, şi ăla, se pare, turmentat… Fără băşcălie!