Cetăţean pe viaţă

Volodia Macovei
Spune Numa Denis Fustel de Coulanges, în „Cetatea Antică”: „Omul nu poate fi nici indiferent, nici uşuratic. Dacă se înşeală, ştie că tot el va trage ponoasele şi că în fiecare vot îşi angajează averea şi viaţa. Datoria cetăţeanului nu se limita la a vota. Când îi venea rândul, el trebuia să fie magistrat în dema sau tribul său. În medie, un an din doi era heliast, adică judecător şi îşi petrecea întreg anul în tribunale, ocupat cu ascultarea pledoariilor şi cu aplicarea legilor.
Nu exista cetăţean care să nu fie chemat de două ori în viaţă să facă parte din senatul celor cinci sute; atunci, timp de un an, lucra aici în fiecare zi, de dimineaţa până seara, primind dispoziţiile magistraţilor, răspunzând ambasadorilor străini, redactând instrucţiunile ambasadorilor atenieni, examinând toate treburile ce urmau a fi prezentate poporului şi pregătind toate decretele. În sfârşit, dacă soarta sau votul îl desemnau, el putea fi magistrat al cetăţii, arhonte, strateg sau astznom. Se vede de aici cât de mari erau obligaţiile unui cetăţean în statul democratic şi cum aceste obligaţii puteau să-i ocupe toată existenţa şi că, pentru treburile personale şi pentru viaţa casnică îi rămânea foarte puţin timp.
De aceea, Aristotel spunea, pe drept cuvânt, că omul care trebuie să muncească pentru a avea din ce trăi nu putea fi cetăţean. Atât de mari erau exigenţele democraţiei.”

Propunere de lectură: Ştefan Borbely – „Mitologie Generală”