Categories: Eveniment

Cerşetoare lăsate fără „obiectul muncii”

Carmen Cosman

Rând pe rând, mamele inconştiente care îşi folosesc copiii la cerşit, rămân fără „obiectul muncii”, adică fără micuţii meniţi să impresioneze trecătorii. Autorităţile locale şi judeţene fac mari eforturi pentru a-i proteja pe copiii chinuiţi chiar de mamele lor, care îi ţin ore în şir pe străzi, indiferent de condiţiile atmosferice. Decizia finală aparţine, însă, instanţei, care de multe ori s-a dovedit că judecă, probabil, cu sufletul şi îi reîncredinţează pe minori celor care îi folosesc apoi tot la cerşit. 
 

Mame iresponsabile
Atât reprezentanţii Poliţiei Locale, cât şi ai Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Petroşani şi ai Direcţiei de Protecţie a Copilului Hunedoara încearcă să le ofere un viitor mai bun acelor micuţi care sunt folosiţi la cerşit, chiar dacă decizia de a-i lua de lângă mamele lor este dureroasă. Poliţiştii locali, pot, conform legii, să le sancţioneze pe aceste mame iresponsabile şi să anunţe, mai departe, reprezentanţii Serviciului de Asistenţă Socială, ceea ce au şi făcut de fapt. „Am aplicat acestor persoane sancţiuni, în repetate rânduri. Am sesizat Serviciul de Asistenţă Socială şi chiar am dus la sediu părinţii cu tot cu copii. Mai mult, nu putem face pentru aceşti copii, din punct de vedere legal”, a declarat Dorel Neag, şeful Poliţiei Locale Petroşani. Iar de aici, problema a fost preluată de cei de la Asistenţă Socială, care au acţionat – conform legii, împreună cu reprezentanţii DGASPC Hunedoara. „Instrumentăm cazurile în faza incipientă şi apoi, sesizăm Direcţia de Protecţie a Copilului, care decide plasamentul minorilor în regim de urgenţă. Ulterior, cazul ajunge în instanţă, care ia decizia finală”, a explicat Cristina Mraz, şeful Srviciului de Asistenţă Socială Petroşani.

Cazuri rezolvate
Tamara Moise îşi folosea copiii la cerşit şi nici măcar amenzile nu au descurajat-o. Acum, micuţii au fost luaţi de lângă ea şi urmează ca instanţa să decidă ce se va întâmpla mai departe cu ei. Aceeaşi instanţă care i-a mai încredinţat o dată copiii acestei mame inconştiente, în urma unui proces similar, iar micuţii au ajuns tot pe străzi. De asemenea, spune Cristina Mraz, Mirabela Mihai este pe cale să rămână fără copilul pe care îl ţine pe străzi ore în şir, în speranţa că trecătorii vor fi mai darnici. Şi, probabil, acelaşi lucru se va întâmpla cu tânăra care cerşeşte în faţa unei biserici din centrul municipiului Petroşani. Femeia vine în fiecare zi din Lupeni şi niciodată din braţe nu-i lipseşte bebeluşul în vârstă de doar câteva luni, îmbrăcat mereu cu aceleaşi haine murdare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

5 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

5 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

5 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

5 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

5 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

5 ore ago