Categories: Comunitate

Cereţi şi vi se va da! Ajutor de urgenţă de 8.000 de lei

Problemele grave de sănătate de care suferă i-au adus unui hunedorean un ajutor de urgenţă de la stat în valoare de 8.000 de lei.
Un număr de nouă persoane, cu o situaţie materială delicată, care fie din cauză că sunt bolnavi, fie că le-au fost distruse locuinţele în urma unor calamităţi naturale, a primit ajutor de la stat. „Pentru cei nouă, suma totală acordată a fost de 13.400 de lei. Doi dintre aceştia sunt din Deva, trei din Hunedoara, şi câte unul din Vulcan, Petrila, Haţeg şi satul Ciopeia. În cele mai multe cazuri, cererile sunt făcute pentru probleme de sănătate”, a declarat Octavian Băgescu (foto), directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Hunedoara.
Potrivit acestuia, familiile şi persoanele singure care se află în situaţii de necesitate din cauza calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, dar şi pentru situaţii deosebite din cauza stării de sănătate ori altele care pot duce la riscul de excludere socială, au dreptul de a solicita ajutorul social de urgenţă. După ce sunt realizate toate procedurile la nivel local, AJPIS Hunedoara trimite propunerile cu persoanele nevoiaşe Ministerului Muncii, iar respectivele ajutoare se aprobă printr-o hotărâre de guvern. (L.Goangă)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

26 de minute ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

28 de minute ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

33 de minute ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

19 ore ago