Categories: EvenimentFlash

Cererile de revizuire ale lui Robert Dan şi Ovidiu Hada au fost respinse

Oana Mihnea

Ieri, la Curtea de Apel Alba, s-au judecat cererile de revizuire a dosarului prin care foştii primar şi viceprimar ai Hunedoarei, Ovidiu Hada şi Robert Dan (foto) au fost condamnaţi la închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Instanţa a respins cererile de revizuire depuse de cei doi foşti edili, pe motivul că nu sunt întemeiate. Reamintim că Ovidiu Hada a fost condamnat la cinci ani de închisoare, iar Robert Dan, la trei ani, cei doi executându-şi în prezent pedeapsa la Penitenciarul Bârcea Mare. Potrivit precizărilor făcute de Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, cererea de revizuire reprezintă o cale de atac, care putea duce chiar la rejudecarea cauzei, dacă era admisă de instanţă. Dar, în urma soluţiei de ieri, nu se schimbă nimic în cazul celor doi.
Foştii edili au fost condamnaţi, alături de alţi doi funcţionari din Primăria Hunedoara, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la puşcărie, într-un prim dosar, dar la Instanţa Supremă se judecă recursul într-un alt dosar, în care aceştia au fost condamnaţi la închisoare de Curtea de Apel Alba Iulia. De asemenea, fostul viceprimar Robert Dan este trimis în instanţă într-un al treilea dosar, pentru infracţiuni de corupţie, având ca părţi vătămate Primăria şi Consiliul Local al municipiului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI

Polițiștii au intervenit cu fermitate și promptitudine, în weekendul care s-a încheiat, la sesizările privind…

3 ore ago

Cum influențează pensulele de machiaj rezultatul final: de la tehnică la rutina zilnică

Machiajul a devenit, pentru multe persoane, o formă de expresie personală și un mod de…

o zi ago

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

2 zile ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

3 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

3 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

3 zile ago