Monica Iacob-Ridzi (foto) ar putea afla în curând care este poziţia Ministerului Justiţiei faţă de cererea sa de graţiere. Asta, după ce Administraţia Prezidenţială a anunţat că solicitarea fostului ministru de a fi scutită de pedeapsa de cinci ani de închisoare a fost trimisă ministerului pentru avizul consultativ. Astfel, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a vorbit zilele trecute despre acest aspect, susţinând că trebuie urmată o serie de proceduri, care nu vor dura foarte mult, după care va fi dat răspunsul oficial. „Urmează o procedură de verificare la nivelul Administraţiei Penitenciarelor. O să dureze puţin”, a afirmat Robert Cazanciuc.
Cererea de graţiere, însoţită de mai multe documente justificative, a fost depusă la Cotroceni de Tiberiu Iacob-Ridzi, soţul fostului ministru, pe 28 mai. Acesta afirma atunci că este singura şansă ca soţia sa, care are grave probleme de sănătate, să se întoarcă vie la cei doi copii, care la rândul lor sunt bolnavi. Despre starea în care se află Monica Iacob-Ridzi a vorbit şi scriitorul Dan Mircea Cipariu, care a prezidat Concursul Naţional „Poezie de puşcărie” din luna iunie a.c., unde fostul ministru a obţinut premiul doi. Dan Mircea Cipariu a postat un mesaj pe o pagină de socializare, în care a făcut o mărturisire tulburătoare despre felul în care arată Monica Iacob-Ridzi, exprimându-şi speranţa că va fi graţiată. „M-a impresionat teribil Monica Iacob-Ridzi, cu proteze la picioare şi o privire care cutreiera parcă o altă lume. Sper ca preşedintele Iohannis să răspundă favorabil cererii ei de graţiere“, a scris Dan Mircea Cipariu pe reţeaua de socializare.
Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…
G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…
Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…
O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…
Consilierul local AUR Emanuel Clej (foto) a cerut demisia secretarului general al municipiului Deva, Doris…