Categories: ComunitateFlash

Ceremonie emoţionantă pentru 11 „cupluri de aur“ din Orăştie

Magdalena Şerban

Edilul-şef al municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan, a premiat 11 cupluri longevive din localitate în cadrul unei festivităţi organizate la Consiliul Local.

Este cea de-a 14-a ediţie
La manifestare au luat parte reprezentanţi ai administraţiei locale, preoţi şi profesorul Aurel Urs, din partea Despărţământului Astra. Aşa cum îi şade bine unui astfel de eveniment, s-a început cu o rugăciune, au curs râuri de urări de bine, s-au recitat poezii şi s-a cântat „La mulţi ani”.
Cu emoţie, cuplurile au aşteptat momentul în care primarul le-a înmânat o diplomă, un buchet de flori şi un plic cu suma de 350 de lei. „Doresc să vă mulţumesc pe această cale, pentru că vă număraţi printre cei care au contribuit la dezvoltarea municipiului nostru şi să vă recunosc meritele şi statornicia cu care aţi mers înainte prin viaţă şi aţi ştiut să păstraţi familia unită şi stabilă, în ciuda greutăţilor întâlnite. De asemenea, vreau să aduc mulţumiri membrilor Consiliului Local care au votat hotărârea ce face posibilă acordarea acestor premii”, a spus edilul-şef Ovidiu Bălan. Nu a lipsit nici folclorul, Grupul Vocal Cosânzeana, al Casei de Cultură din localitate, bucurând sufletele celor prezenţi cu cântece populare. La final, după ce unii dintre sărbătoriţi au împărtăşit tainele unei căsnicii de lungă durată, s-a închinat câte un pahar de şampanie.

Un cuplu de cinci decenii
Printre cele 11 perechi celebrate, s-a aflat şi avocatul Constantin Ignat, alături de soţia sa, Elena. Amândoi sunt convinşi că secretul unui mariaj reuşit este să nu dai importanţă lucrurilor mărunte, care pot distruge o căsnicie. „Mai sunt şi urcuşuri şi coborâşuri, dar cu înţelepciune, am reuşit să înfruntăm obstacolele vieţii. Avem succese cu care ne mândrim, un băiat căsătorit – inginer şi două nepoţele. În general, putem spune că la această vârstă suntem mulţumiţi şi sperăm să ne putem ajuta şi nepoţii să păşească pe urmele noastre”, au afirmat cei doi sărbătoriţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

o oră ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

20 de ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

20 de ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago