Cercurile olimpice colorate în greutate de 69 de tone, instalate la începutul acestui an largul localităţii Odaiba, situată în golful oraşului Tokyo, după ce capitala niponă începuse numărătoarea inversă în vederea Jocurilor Olimpice, au fost retrase ieri, joi, pentru o operaţiune de mentenanţă de aproximativ patru luni.
Cercurile urmau să rămână în acea locaţie până la închiderea Olimpiadei, pe 9 august, şi să fie înlocuite apoi de simbolul Jocurilor Paralimpice. Barja pe care era amplasat monumentul de 15 m înălţime şi 32 m lăţime a fost remorcată la cheu iar ansamblul „va fi supus unui control de securitate şi unei operaţiuni de întreţinere pentru o durată de aproximativ patru luni”, au precizat responsabili locali, adăugând că data reamplasării cercurilor nu a fost încă stabilită.
Jocurile Olimpice amânate pentru 2021 Olimpiada de la Tokyo, din cauza pandemiei de Covid-19 se vor desfăşura în perioada 23 iulie-8 august 2021, iar cele Paralimpice vor avea loc între 24 august şi 5 septembrie 2021.
Bârfitori avizați din regiune ne anunță cu surle și trâmbițe un viitor an electoral cum…
Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…
Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…
Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…
Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…
La o primă analiză, bilanțul este extrem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…