O femeie de 44 de ani, din municipiul Lupeni, a fost prinsă în Târgu Jiu că-şi exploata proprii copii pentru a face rost de bani.
Aceasta a fost filmată cum îşi îndemna copiii să meargă la cerşit pe străzile municipiului, iar autorităţile s-au sesizat. Poliţiştii au efectuat o serie de verificări şi au găsit-o pe mama inconştientă, pe raza localităţii Târgu Jiu, la o intersecţie, împreună cu copiii săi minori, de 11 şi 9 ani. Toţi împreună apelau la mila cetăţenilor din incinta spaţiilor comerciale şi a teraselor din zona respectivă, pentru a primi ajutor material.“Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliţiei, fiind audiate în prezenţa lucrătorilor din cadrul DGASPC Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exploatarea cerşetoriei”, a transmis IPJ Gorj. În ultimii ani tot mai mulţi cerşetori din Valea Jiului se îndreaptă către Gorj, în special către Mânăstirea Lainici din Defileul Jiului, unde fac bani frumoşi de pe urma cerşitului. (M.Gânju)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…