Animalul a atacat un copil de 4 ani, care se afla alături de mama lui în Parcul Central Simion Bărnuţiu, din Cluj-Napoca. Minorul a ajuns la spital şi este în stare bună. Poliţiştii din Cluj-Napoca s-au sesizat şi au întocmit un dosar penal pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului câinelui.
„Cu ocazia verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul câinelui, un tânăr de 25 de ani, din Deva. (…) Raportat la cele constatate, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de OUG 55/2002”, a informat IPJ Cluj. (M. Gânju)
Vorbesc cârcotașii că au început deja negocierile subterane pentru o primărie din județ. Cică sunt…
Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…
Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…