Categories: Comunitate

Centru de informare turistică şi legende la Luncoiu

Magdalena Şerban

Un centru de informare turistică şi-a făcut loc în programul de investiţii al administraţiei locale din Luncoiu de Jos. Accesat pe Măsura 313, proiectul european depus în primăvară a avut câştig de cauză, cu un procentaj maxim (100 de puncte). Mai trebuie doar semnat contractul de finanţare, în valoare de 200.000 de euro.

Înfiinţată de societatea „Mica”
“Va fi o construcţie nouă, care va fi ridicată lângă sediul primăriei. Vrem să promovăm nu doar cultura locală (ce include ansamblul folcloric Stejărelul, pe lângă tradiţiile şi obiceiurile din străbuni şi înfiinţarea unui punct muzeistic cu obiecte şi costume tradiţionale), ci şi frumuseţea naturală a întregii zone. Materialele promoţionale vor evidenţia toate locaţiile care până acum s-au bucurat mai mult de legende, decât de promovare. Avem cu ce ne lăuda. Rezervaţia cinegetică Valea Lungă este unică în judeţ. Bazele acesteia au fost puse în anul 1933, de către Societatea „Mica” din Brad. Între 1933 şi 1935, a fost colonizată cu cerb comun şi cerb lopătar. Astăzi, rezervaţia numără peste 90 de mistreţi şi 45 de cerbi. Aceasta se întinde pe o suprafaţă de peste 600 de hectare şi dispune de o varietate de esenţe lemnoase. În rezervaţie, se organizează partide de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege şi a autorizaţiilor eliberate de Direcţia Silvică Hunedoara. De asemenea, Muncelul şi Islazul comunal reprezintă două platouri ce oferă posibilităţi de campare, existând şi surse de apă potabilă. Pe Islaz, chiar pot fi amenajate case de vacanţă, pensiuni”, a declarat Călin Dud (foto), primarul comunei Luncoiu de Jos.

O legendă pentru viitor
Exceptând localnicii, puţină lume ştie că Dealul Fetii are propria lui poveste. “La târg, un băiat sărac s-a îndrăgostit de o fată bogată. Părinţii fetei nu au fost de acord cu relaţia, motivul fiind situaţia precară a băiatului. Drept încercare, aceştia i-au spus  că-i vor da fata de soţie, dacă o s-o ducă în spate, până în vârful dealului. Cu dragoste în inimă, flăcăul s-a supus dorinţei şi a purces la drum, însă în ciuda voinţei lui, efortul a fost fatal, găsindu-şi sfârşitul. De necaz, fata s-a aruncat de pe culmea dealului, murind şi ea. Legenda va rămâne peste timp, de aceea, vreau să o aduc în actualitate, în sensul organizării unui concurs de cărat fete în spate”, a spus primarul Călin Dud.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

7 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

7 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

7 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

7 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

8 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

8 ore ago