Categories: Comunitate

Cele mai bune biblioteci din judeţ au fost premiate

Magdalena Şerban

Ieri, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a premiat, pentru al cincilea an consecutiv, cele mai bune biblioteci publice din judeţ (municipală, orăşenească şi comunală), care pe parcursul anului trecut, prin activitatea desfăşurată, au reuşit să facă încă un pas înainte în implicarea comunităţilor locale în diverse acţiuni de interes cultural, atrăgând noi cititori.
Dintre cele 60 de unităţi din judeţ, diploma de „Cea mai bună bibliotecă municipală” i-a revenit Bibliotecii Municipale Hunedoara, „Cea mai bună bibliotecă orăşenească” a fost desemnată Biblioteca Orăşenească Petrila, iar Biblioteca Comunală Ribiţa a fost declarată „Cea mai bună bibliotecă comunală.”
„Acordarea acestor premii, prin care recompensăm cele mai bune biblioteci publice, are semnificaţie strict simbolică, este doar o răsplată morală, o recunoaştere şi o apreciere pentru bibliotecile şi bibliotecarii ce s-au remarcat în anul precedent în întreaga lor activitate. Şi pentru anul 2014, criteriile pe care le-am stabilit şi le-am urmărit au fost cele propuse de noi încă de la prima ediţie: calitatea activităţii fiecărui bibliotecar, aptitudinile de bun organizator şi comunicator, grija faţă de bibliotecă, capacitatea de a atrage cât mai mulţi cititori, spiritul de iniţiativă în organizarea unor activităţi de profil, precum şi gama cât mai diversificată de servicii oferite utilizatorilor”, a precizat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene. Acesta a felicitat câştigătorii ediţiei, urându-le succes pe mai departe şi cât mai multe împliniri.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

2 zile ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

3 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

3 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

3 zile ago