Categories: ComunitateFlash

Cel mai mare eveniment sportiv din România, dedicat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Jocurile Naţionale Special Olimpics la Deva

Municipiul Deva este gazda ediţiei din acest an a Jocurilor Naţionale Special Olympics România care se desfăşoară în perioada 20-22 septembrie 2019.

Fundaţia Special Olympics din România anunţă participarea a peste 300 de sportivi de la asociaţii şi şcoli speciale din ţară care se vor întrece timp de trei zile la înot, atletism, baschet şi fotbal (abilităţi individuale). Este cel mai mare eveniment sportiv adresat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din România şi reuneşte sportivi de la 60 de fundaţii, asociaţii şi şcoli speciale din mai multe judeţe ale ţării, antrenori, voluntari, personal medical şi membri ai familiilor acestora.
Mâine, sâmbătă, 21 septembrie 2019, la ora 17:30, se va da startul Cursei Flăcării Speranţei, echivalentul Flăcării Olimpice, care va fi purtată de sportivii Special Olympics, de primarul municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, de personalităţi sportive locale şi reprezentanţi ai forţelor de ordine. Flacăra Speranţei va fi purtată pe traseul: Piaţa Unirii – Bulevardul Iuliu Maniu – Bulevardul Decebal – Strada Mărăşti – Sala Sporturilor din Deva.
La ora 19:00, la Sala Sporturilor din Deva va avea loc Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Naţionale Special Olympics 2019. Din program fac parte defilarea delegaţiilor de sportivi şi antrenori, aprinderea Flăcării Speranţei, înălţarea steagului Special Olympics, rostirea jurământului Special Olympics, dar şi momente artistice asigurate de elevi de la Colegiul Naţional „Decebal” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria şi Centrul şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Rudolf Steiner” Hunedoara. Organizatorii au şi un invitat surpriză care va concerta pentru public!
Competiţiile preliminare şi finale la baschet şi fotbal din cadrul evenimentului sportiv se vor desfăşura la Colegiul Naţional „Decebal” Deva, iar cele de atletism, la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” Deva. Competiţiile de înot vor fi găzduite de Complexul Sportiv „Michael Klein” din Hunedoara. Evenimentele sportive se vor derula cu sprijinul a 100 de voluntari de la licee şi facultăţi cu profil sportiv din Deva, Hunedoara şi Bucureşti.
Jurământul Jocurilor Naţionale Special Olympics România 2019 este: „Vreau să câştig. Dar dacă nu pot câştiga, vreau să fiu brav în încercarea mea!”
Primăria Municipiului Deva este partener în organizarea Jocurilor Naţionale Special Olympics România din acest an.
Organizatorii vă invită să le fiţi alături la acest eveniment sportiv important, pentru a-i sprijini împreună pe aceşti tineri speciali, care prin puterea de care dau dovadă în fiecare moment, merită tot respectul nostru!

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

13 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

o zi ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

o zi ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago