Categories: Comunitate

Cel mai bun videoclip din ţară, realizat de liceenii din Petroşani

Cristina Ghenea

Cea de-a opta ediţie a concursului naţional de videoclipuri „Dă-mi trei minute pentru tine“ s-a încheiat ieri, la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara. În competiţie au fost înscrişi 60 de elevi din cinci judeţe ale ţării.

Potrivit reprezentanţilor IŞJ, ca în fiecare an, concursul s-a adresat elevilor de liceu şi a cuprins două secţiuni – secţiunea antidrog şi cea de protecţia mediului. Elevii, grupaţi în echipe, au realizat videoclipuri care transmit prin imagini, voce, sau text, diferite mesaje pozitive. Şapte dintre cele mai bune videoclipuri au fost premiate de juriu, marele premiu fiind câştigat de elevii de la Colegiul Naţional de Informatică „Carmen Sylva“ Petroşani, cu un videoclip intitulat „SOS! Planeta în pericol“. „Am încercat, prin acest videoclip, să tragem un semnal de alarmă asupra lucrurilor ce ne pun în pericol planeta, natura“, au declarat tinerii câştigători. Toţi cei care au ocupat primele şapte poziţii au fost recompensaţi cu aparatură foto şi video.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sunt cel mai fericit ca o buna prietena reuseste sa faca pasi importanti in viata.Felicitari Ligia,sunt mindru de tine.Clar iti doresc la mai mare si continua sa ma uimesti.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că sunt mulți poli­ti­cieni care stau într-un partid dar au afaceri cu…

7 ore ago

Bulina neagră

E.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru încălcarea unui ordin…

7 ore ago

Bulina albă

Sorin Demeter, directorul Colegiu­lui Tehnic „Transil­va­nia” din Deva Pentru că școala pe care o conduce…

7 ore ago

Barajul de la Mihăileni, blocat definitiv de activiștii de mediu. Situaţia este critică, spune preşedintele Consiliului Județean

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat, ieri, întrunirea Comisiei de Dialog Social…

7 ore ago

Un hunedorean a vrut să-și ia viața. A fost salvat de polițiști

O intervenție promptă a po­li­țiștilor din cadrul Poliției Muni­cipiului Deva a făcut diferența între viață…

8 ore ago

Prietenie ruptă pentru 400 de euro

O femeie din Uricani a fost nevoită să-și dea vecina în judecată pentru a-și recupera…

8 ore ago