Categories: Sport

Cei mai medaliaţi din sud-vestul ţării

Ciprian Marinuţ

Luptătorii de la CNS CSS „Cetate” Deva au reuşit 18 clasări pe podium la „Cupa Drobeta”, competiţie rezervată sportivilor cu vârste cuprinse  între 10 şi 15 ani, de la cluburi din sud-vestul ţării. Cu acest bilanţ, gruparea din Deva a fost lideră în clasamentul general pe echipe al competiţiei desfăşurate în weekend, la Drobeta Turnu Severin.

Mai buni decât campionii naţionali
Sportivii antrenaţi de Suraj Moravan, Doru Ailincăi şi Cosmin Văcăraşu au luptat cu ambiţie şi suflet la competiţia de pe malul Dunării, iar rezultatele au fost foarte bune. Devenii au triumfat la patru categorii de greutate, au urcat de cinci ori pe locul doi şi au obţinut nouă locuri trei. Punctele astfel acumulate au propulsat clubul din Deva pe primul loc în ierarhia generală pe echipe, în faţa grupărilor CSS Reşiţa şi CS Motru. Trebuie precizat că la concurs au luat startul sportivi de la 15 de cluburi din zona de sud-vest a ţării, în afara devenilor, pe lista participanţilor fiind reprezentanţi de la CSS Timişoara, CSM Lugoj, CSS Hunedoara, CSS Craiova, Univ. Craiova, SCM Craiova, CSM Dr. T. Severin, CSS Tg. Jiu, CS Băileşti, CS Cîrnic, CSS şi CSM Reşiţa, CSS Jimbolia şi CS Motru. „Rezultatele sunt foarte bune. Sportivii noştri medaliaţi la campionatele naţionale de anul trecut au fost în top la categoriile lor, iar cei cu palmares mai modest s-au remarcat prin unele victorii în faţa campionilor naţionali din 2012”, a spus antrenorul Suraj Moravan.

Următorul test, Campionatul naţional
Cele mai bune rezultate pentru CNS CSS „Cetate” Deva le-au obţinut Alexandru Macingo, Claudiu Ciocănel, Dorin Terme şi Gabriela Munteanu, toţi antrenaţi de Suraj Moravan, care au triumfat la categoriile lor de greutate. Clasări pe locul doi au reuşit Sebastian Pop, Elena Anca, Dalia Anca, Valentin Pănoiu şi Alexandru Tamaş, ultimii doi antrenaţi de Doru Ailincăi. În fine, pe ultima treaptă a podiumului de premiere au urcat următorii: Liviu Onofrei, Iosif Suller, Denis Dordea, Radu Cojocaru, Denisa Fodor, Ana Preda, Ionuţ Anca, Flavius Stoica şi Vasile Singurelu. Următoarea competiţie pentru luptătorii de la clubul devean va fi Campionatul Naţional al cluburilor sportive şcolare, care va avea loc în luna mai, la Tg. Secuiesc.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

o zi ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

o zi ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o zi ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o zi ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

o zi ago