Categories: Sport

Cei mai buni judoka de la CNS Cetate Deva au fost premiaţi

Nicolae Gavrea

Sala de Judo a Colegiului Naţional Sportiv Cetate Deva a fost gazda unei festivităţi de premiere a sportivilor secţiei de judo a CNS Cetate Deva, cei care au adus la palmaresul clubului devean un număr de 17 medalii obţinute la competiţiile oficiale în anul 2018.

Printre cei care au fost premiaţi pentru cele mai bune rezultate s-au aflat David Ionuţi, ocupantul locului I în clasamentul celor mai buni judoka ai CNS Cetate Deva pentru 2018, (este al treilea an consecutiv în care se clasează pe primul loc), el fiind urmat de Alexandru Ilie şi Larisa Cadar.
Printre cei premiaţi s-au mai aflat Ana Maria Cismaş, Denisa Gearbă, Andrei Grecu, Alexandru Glodean, Anastasia Florea, Melisa Negoiţă, Maria Păcurar, sportivi pregătiţi la centrul devean de către Daniel Gârbovan şi Constantin Vasiliu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago