Categories: Sport

Cei mai buni arcaşi hunedoreni ai anului 2014

Veterana Simona Băncilă (foto) este sportiva numărul unu a secţiei de tir cu arcul a clubului SCM Deva în anul 2014, conform unui top intern întocmit de antrenorul Viorel Hăbian. Pe locurile următoare se află Luminiţa Boroş şi Răzvan Marcu.

Sezon bogat în performanţe
Finalul anului 2014 o găseşte în topul performanţelor arcaşilor de la SCM Deva pe Simona Băncilă, veterana de 42 de ani fiind cea mai galonată sportivă a secţiei de tir cu arcul în acest an competiţional. Multiplă campioană naţională atât la individual, cât şi  la mixt, şi calificată la Jocurile Europei de anul viitor, Simona Băncilă este încă „stăpâna performanţelor” în rândul arcaşilor hunedoreni. Pe locul doi ca şi nivel de performanţe se situează Luminiţa Boroş, sportiva de 25 de ani fiind la rândul ei multiplă medaliată la competiţiile naţionale şi internaţionale. Locul trei este ocupat de Răzvan Marcu, de asemenea multiplu campion al României. În această perioadă, cei trei arcaşi deveni se află în cantonament cu lotul olimpic la Iaşi împreună cu antrenorul echipei naţionale, Viorel Hăbian. După cantonamentul de la Iaşi, arcaşii vor continua pregătirea la Aninoasa, urmând ca pe data de 7 ianuarie 2015 să participe din nou la stagiul de pregătire, iar mai apoi să plece în Turcia pentru un alt cantonament al lotului olimpic.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

3 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

3 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 zile ago