Cei 5.000 de angajaţi de la CEH riscă să rămână pe drumuri

Sorina Popa

Liderul Sindicatului Noroc Bun, Adrian Jurca (foto), susţine că sunt toate şansele ca, în scurt timp, Complexul Energetic Hunedoara (CEH) să intre în insolvenţă sau chiar în faliment.

Adrian Jurca spune că, „în procesul de la ÎCCJ legat de insolvenţa CEH, Sindicatul Noroc Bun are termen până în data de 28.09.2017 să depună dovada unor taxe şi anumite acte. În caz contrar, procesul se încheie şi în maximum 30 zile, CEH intră în insolvenţă sau va avea conturile executate silit şi activitatea va fi complet blocată”.
Liderul sindical a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că se va consulta cu avocatul care reprezintă sindicatul, să vadă dacă mai are rost să continue acest proces. De ce este nedumerit Adrian Jurca? Acesta spune că sunt aproximativ 5.000 de angajaţi la Complex, iar ei riscă să-şi piardă locurile de muncă dacă intră în faliment societatea. „Sunt două variante, fie se declanşează insolvenţa firmei, fie falimentul şi atunci nu se mai poate desfăşura activitatea aici. Sunt 5.000 de persoane care riscă să rămână pe drumuri, dacă se întâmplă aşa. De aceea, vrem să continuăm, să nu ne dăm bătuţi”, a adăugat Adrian Jurca pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
„Secretarul de stat Doru Vişan nu face nimic pentru oamenii din Valea Jiului. Politicienilor nu le pasă ce se întâmplă cu CEH. Dacă vom continua lupta, o vom face pentru oamenii care au crezut în noi şi care trăiesc din salariile mizerabile din minerit”, a spus liderul sindical amintit.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • nu cred ca angajati de la CEH au salarii de mizerie,si pensiile sint destul de bunicele asa ca nu va mai plingeti atita.

  • Domnule Florin, depinde despre care angajați ai CEH este vorba! Dacă vă referiți la directori, consilieri, ingineri șefi etc, da, aveți dreptate! Dar dacă vă referiți la muncitori, atunci greșiți amarnic! Cu stimă!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

3 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

3 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

3 ore ago