Categories: Comunitate

CEH, acţionat în instanţă de sindicate

Nerespectarea obligaţiilor asumate în cadrul Contractului colectiv de muncă au determinat conducerea Sindicatului Muntele, for reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, să recurgă la acţiunea judecătorească.
Sindicaliştii acuză conducerea Complexului Energetic Hunedoara şi de faptul că-şi face imagine pe care o foloseşte în scop politic. „Înţelegem situaţia dificilă prin care trecem, preţurile de pe piaţa de energie extrem de scăzute şi producţia extrem de mică obţinută din cele patru mine, dar credem în acelaşi timp că cei care conduc CEH trebuie să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor şi respectarea CCM- ului în vigoare. (…) În momentul de faţă angajaţii pe care-i reprezentăm sunt nemulţumiţi că, după o perioadă în care au făcut eforturi pentru ca această companie să funcţioneze atât cât a funcţionat ea, care au înţeles situaţia şi au acceptat inclusiv şomajul tehnic, nu-şi pot încasa drepturile. Demarăm această acţiune cu credinţă că aceste aspecte vor fi rezolvate cât mai curând posibil“, a susţinut Darius Cîmpean (medalion), liderul Sindicatului Muntele. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

7 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

7 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago