CEH a rămas fără director general şi nimeni nu se mai încumetă să accepte postul. Petre Nica: CEH este pe un drum către moarte!

Maximilian Gânju

Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Hunedoara au confirmat că demisia directorului general, Constantin Jujan, a fost înregistrată de ministrul Energiei. Mai grav este că nimeni nu-şi mai doreşte postul în condiţiile în care Complexul este pe marginea prăpastiei.
Preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, organismul reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, că în ciuda promisiunilor politicienilor şi guvernanţilor cum că va fi salvată compania, astăzi, Complexul Energetic Hunedoara este „pe un drum către moarte”.
„Tot răul care s-a făcut în Valea Jiului a fost generat de clasa politică, indiferent de culoarea avută, însă mai mult, în ultimii doi ani s-a simţit, profund, amprenta politicului. CEH se află într-o stare de insolvenţă nedeclarată şi specialiştii, care cu greu au preluat CEH, au fost puşi în situaţia de a-şi da demisia. Ieri, (n.r. marţi) am asistat şi la demisia directorului general Constantin Jujan, demisie care a fost înregistrată astăzi de ministrul Andrei Gerea. (…) Am încercat să atragem atenţia celor care au guvernat România, că modul în care se conduce Complexul Energetic Hunedoara nu va duce la altceva decât la ceea ce se întâmplă astăzi. Cel mai grav lucru îl reprezintă faptul că nu-şi mai doreşte nimeni să ia frâiele CEH, lăsat să meargă pe un drum către moarte cu bunăvoinţa politicienilor şi guvernanţilor”, a declarat Nica.
Acesta l-a acuzat pe deputatul PSD din Lupeni, Cristian Resmeriţă, de trafic de influenţă. „Închiderea mineritului din Valea Jiului nu a fost semnată printr-un protocol în 28 mai 2015, cum afirmă unii, ci a fost semnată în anul 2012, când prin traficul de influenţă pe care l-a făcut deputatul Cristian Resmeriţă la nivelul Ministerului Economiei, l-a numit în fruntea mineritului pe Nicolae Drăgoi, omul de casă al PSD, care timp de doi ani nu a făcut decât să îngroape Complexul”, a susţinut Petre Nica. Liderul Sindicatului Muntele a atras atenţia că în condiţiile în care CEH-ul nu primeşte ajutorul promis de Guvern, în cel mult două luni activitatea se încheie, pentru că nu mai sunt fonduri de salarii şi pentru plata serviciilor şi a furnizorilor. Dacă ajutorul va veni în următoarele zile, pentru minerit va avea tot un efect negativ, pentru că CEH-ul va fi obligat să-şi separe energia de minerit, iar minele se vor închide până în anul 2018, conform înţelegerii cu Comisia Europeană privind subvenţia pentru cărbune.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cel mai bun director la ce ? A fost doar un lingau si stia cand a fost pus director ca nu va putea face nimic.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un per­sonaj din…

9 ore ago

Bulina albă

Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…

9 ore ago

Bulina neagră

O.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său,…

9 ore ago

O nouă reținere pentru 24 de ore, în urma cercetărilor efectuate de polițiști în cazul unui conflict între doi bărbați din Mihăileni

Polițiștii continuă cercetările în cazul conflictului izbucnit în noaptea de 20 iunie 2026, în localitatea…

9 ore ago

Luncoiu de Jos: din bani europeni, se vrea instalarea de sisteme de energie regenerabilă pentru gospodării, sub umbrela tranziției juste

Magdalena Șerban Programul Tranziție Justă (PTJ) fa­cilitează instalarea de noi capacități de producere a energiei…

9 ore ago