Noua formulă de echipă a clubului CFR Simeria, ce combină vechiul lot cu achiziţiile de la Dacia Orăştie, este neînvinsă după primele trei etape ale Ligii a III-a şi ocupă locul trei în clasament, cu şapte puncte din nouă posibile. După două victorii scontate în primele două runde, trupa antrenată de Mirel Biriş (foto) a confirmat şi în meciul din deplasare cu fosta echipă din liga secundă, ACU Arad, dar a scăpat victoria printre degete. CFR a condus de două ori, graţie reuşitelor lui Daniel Dăscălescu, însă arădenii au reuşit să egaleze de fiecare dată şi meciul s-a încheiat nedecis, scor 2-2. CFR Marmosim are al doilea atac ca eficienţă din seria a V-a a ligii a treia, cu opt goluri marcate în trei partide, iar jumătate dintre reuşite poartă semnătura lui Daniel Dăscălescu.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…
Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict izbucnit între două adolescente,…
În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această perioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…
View Comments
A-ti luat-o pe calea cea buna. Scrieti mai mult despre sport si mai nimic despre PNL. Bravo!