Ceaţă-n gând

„Dacă un călător ideal ar poposi în România culturală a ultimelor decenii ar fi frapat de faptul că aici ideile nu se dezbat, argumentele nu sunt ascultate, obiecţiile sunt trecute cu vederea, teoriile sunt luate în balon, iar sunetul calm al discuţiei se aude numai când autorii lor au murit ori numele lor a primit confirmarea canonică a Occidentului. Călătorul nostru ar observa că la noi cărţile originale nu suscită discuţii, şcolile de gândire sunt mode de împrumut ori grupuri sudate prin forţa convingerilor profitabile, teoriile noi trezesc apatii durabile şi stârnesc antipatii ireversibile, în timp ce, sub raport uman, competenţele cedează invidiilor, invidiile corup ireversibil onestitatea, adevărul cedează totul bârfei, bârfa nu cedează nici celei mai solide reputaţii, iar mersul ideilor este un povârniş al elanurilor avortate”, spune Horia Roman Patapievici în „Despre idei & blocaje”.
Cred că este una dintre cele mai sugestive imagini condensate ale spaţiului cultural românesc, un spaţiu greu de respectat, în condiţiile în care este haotic, indecis, lipsit de repere sigure, boicotat de barbarism şi vulgaritate, inundat de subalfabetizare şi frondă dezarticulată. Cultura română este, de asemenea, element cvasinecunoscut generaţiilor tinere, obligate să fi trăit în cea mai perversă şi umilitoare desfigurare a valorilor.
Nu mai putem vorbi de spaţiu cultural identificabil, în momentul în care orice produs care seamănă, de foarte departe, cu un produs cultural, poate fi promovat până la leşin, datorită forţei financiare a promotorului – fie el doritor de galoane culturale de cafenea, fie el un mecena năuc cu datorii familiale sau de conjunctură.
Şi, evident, când „valorile noi” sunt create din rebuturi şi periferie, standardele critice dispar, totul e amestecat până nu mai înţelege nimeni nimic, oamenii de valoare autentică sunt subsumaţi etichetei de „învechit”, iar suficienţa cu trâmbiţă asurzitoare devine model cultural.
Spune Patapievici că, la noi, „cărţile originale nu suscită discuţii”. Nici nu ar avea cum, pentru că nu sunt citite. Cum nici presa de calitate nu mai este atractivă, zdrobită fără emoţii de bârfa josnică şi cancan. Iar ideile constructive, puternice, generatoare de ideal, la ce ar mai folosi, când e mult mai comod să jonglăm cu lipsa de sens?