Ceartã în Consiliul Judeţean, din cauza brãdenilor

Cristina Ghenea

Soluţionarea problemei de la Brad, cu privire la furnizarea agentului termic, a produs controverse şi în Consiliul Judeţean (CJ). Toate au decurs normal în şedinţa de vineri, până s-a pus în discuţie alocarea unor fonduri substanţiale către primăria acestui municipiu.

Pedeliştii au vrut să-l ajute pe Cazacu
Este vorba despre utilizarea sumei de 1.080.000 de lei, din fondul de rezervă bugetară a Consiliului Judeţean, pentru acordarea de ajutoare unor unităţi administrativ-teritoriale, aflate în stare de extremă dificultate. Potrivit proiectului de hotărâre, banii se împart între 38 de primării, însă pentru Brad au fost alocaţi doar 150.000 de lei, mult prea puţin pentru a rezolva problema cetăţenilor din municipiu. De aceea, consilierii PDL au propus ca întreaga sumă să fie dată Primăriei Brad. „Cred că ar fi mai bine să facem un amendament prin care să alocăm toţi cei 1.080.000 de lei către Brad, pentru a le rezolva oamenilor problema cu căldura“, a declarat Ioan Chirilă. Cum era de aşteptat, majoritatea aleşilor, dar nici preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, nu au fost de acord cu propunerea respectivă, cu toate că primarul Bradului este membru PSD. „Dacă vreţi ca toată suma să fie dată la Brad, înseamnă că aveţi ceva şi cu Crişciorul şi cu Lupeniul, care sunt în aceeaşi situaţie, şi au sume cuprinse în acest proiect“, a precizat Tiberiu Balint, consilier PNL. După mai bine de o oră de certuri pe acest subiect, aleşii judeţeni au votat împotriva amendamentului şi au împărţit suma între toate cele 38 de localităţi prevăzute în proiect.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un perso­naj din zonă tot se bate cu pumnul în…

21 de ore ago

Bulina neagră

Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…

21 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…

21 de ore ago

La Deva, ca peste tot. Un loc de parcare pentru 5 mașini

Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…

21 de ore ago

În acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…

21 de ore ago

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…

21 de ore ago