Categories: Comunitate

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Plăcintelor Pădureneşti se anunţă mai delicioasă ca oricând

Magdalena Șerban
Festivalul Plăcintelor Pădurenești e o sărbătoare a tradiției și a gusturilor autentice din Țara Pădurenilor. Prima­rul din Cerbăl, Mircea Claudiu Costa (foto), vrea ca prin astfel de manifes­tări să promoveze potențialul uriaș al zonei, invitând lumea la cunoaștere. Așa că sunteți așteptați să luați parte la o experiență gastronomică de neui­tat, în 27 și 28 iulie, pe meleagurile în care obiceiurile sunt la ele acasă.

Nu numai la plăcinte, înainte!
,,Dragi prieteni, vă dăm întâlnire în 27 și 28 iulie să ne bucurăm de cea de-a cincea ediție a Festivalului Plăcintelor Pădurenești. Numai împreună putem realiza o manifestare de neuitat, de la care vor fi nelipsite plăcintele pădure­nești, concursurile specifice zonei, jocul și voia bună. Ca o mică introducere în atmosferă, te întrebăm doar atât: știai că în Ținutul Pădurenilor oamenii încă merg la clacă? Haide să îți arătăm cum se face claca la grâu, o tradiție străve­che, unde comunitatea se adună pentru a munci împreună, ajutându-se reciproc în diferite activități agricole. La noi, această practică a rămas vie, aducând oamenii mai aproape și întărind legă­turile dintre ei. Așa că, evenimentul nos­tru este ocazia perfectă să desco­peri frumusețea și autenticitatea aces­tei tradiții. Vino să vezi cum se pregă­tește grâul, să te bucuri de plăcintele delicioa­se și să te împrietenești cu comunitatea noastră. Vino să te bucuri și de o atmos­feră rustică, muzică și dansuri populare și să descoperi secretele bucătăriei locale. Gustă cea mai bună plăcintă pădurenească, pregătită cu ingrediente proaspete și rețete transmise din ge­nera­ție în generație. Te așteptăm cu bra­țele deschise”, este invitația de suflet lansată de primarul din Cerbăl, Mircea Claudiu Costa. Edilul a punctat fap­tul că s-a dorit să se depășească tipa­rul festivalurilor des practicate de ani buni și deja cu un format standar­dizat, unde toată lumea doar mănâncă și ascultă muzică. ,,Vom prezenta cum erau jocurile copilăriei din Ținutul Pădu­renilor, în 2023 am arătat cum se face un gard la noi, am mai avut Miss Pădu­reanca, etc. Ne dorim să vină cât mai multă lume și să ne cunoască de aproa­pe. Intenția mea, pe care o voi și mate­rializa, indiferent cât am de umblat și cât de mult va dura, e să clasificăm comuna în stațiune turistică de interes local. Merită locurile acestea de poveste și mai ales oamenii. O facem pentru ziua de mâine, care vrem să vină cu dezvol­tare continuă”, a mai punctat alesul public.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago