Categories: Actualitate

Ce vrea Coaliţia 52 sau hai să schimbăm modificarea!

Sorina Popa

Întâlnirea convocată la sfârşitul săptămânii trecute de către cei de la Coaliţia 52, nu a adus la masa dialogului prea multă lume. Deşi au fost invitaţi toţi primarii hunedoreni, directorii de la instituţiile deconcentrate, dar şi parlamentarii din judeţ, se pare că mulţi dintre aceştia au găsit altceva mai bun de făcut, decât să participe la întrunire.

În afară de patru lideri sindicali, trei parlamentari, un primar (n.r.-cel al comunei Vălişoara), câţiva şefi de deconcentrate şi reprezentanţii Prefecturii, nimeni nu a dat curs solicitării Coaliţiei 52.

Prelungirea termenelor până la trei luni
În aceste condiţii, reprezentanţii Coaliţiei 52, denumită astfel după Legea 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică şi locală, şi-au spus păsurile. Principala lor nemulţumire constă în faptul că dezbaterile publice care se organizează înainte de eliberarea avizelor şi ale altor acte normative, sunt prea scurte. Ca atare, susţine Lăcrămioara Bolca, preşedintele CNSRL Frăţia-filiala Hunedoara, „solicităm ca în cazul termenelor de 10 zile, ele să fie prelungite la 30 de zile, iar cele de 30 de zile, la 90 de zile. Asta, deoarece în UE se practică termene pentru dezbaterile actelor normative între 8 şi 9 săptămâni”.

Totuşi, de ce să le prelungim?  
Însă, pe de altă parte, prelungirea termenelor, aşa cum cer reprezentanţii Coaliţiei 52, ar duce cu siguranţă la încetinirea activităţii factorilor de decizie, la o întârziere a aplicării actelor normative. Asta, în condiţiile unei administraţii şi aşa foarte greoaie, de care se lovesc, mai ales, cetăţenii de rând. Mai mult, din experienţa de până acum privind aplicarea Legii 52/2003, cei care militează pentru aceste modificări sunt contrazişi de realitatea că, la dezbaterile publice, fie că e vorba de bugetele primăriilor, avizele de mediu pentru lucrările de interes naţional sau altele, se prezintă un număr foarte mic de persoane, uneori, chiar nimeni. Şi atunci, pentru ce să prelungim termenele, dacă oamenii dovedesc că nu sunt interesaţi de aceste dezbateri publice?

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-au pornit trepă­dușii lui Ilie-Sărăcie să adune bani la buget, iar în regiunea cu lămpașe…

10 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Gabriel Toma, reputat tehnician care a activat la cele mai mari cluburi din prima ligă…

10 ore ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

Valentin B., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj, acesta amenințând…

10 ore ago

Bolojan interzice primăriilor să mai elibereze certificate

Atenție, români! Bolojan scoate în afara legii nașterile și decesele. Cel puțin până în 2027,…

10 ore ago

Scandal conjugal pornit de la pisici

S-a ajuns chiar la solicitarea de emitere a unui ordin de protecție, totul pornind de…

10 ore ago

Recidivist din Gorj, monitorizat cu brățară electronică, descoperit în zona alpină a localității Uricani

Individul era cercetat într-un dosar penal și se afla sub control judiciar. Pen­tru a respecta…

10 ore ago