Categories: Actualitate

„Ce vrãji a mai fãcut soţia mea“ se joacã la teatrul devean

Magdalena Şerban

Pentru 8 februarie, începând cu ora 19, Teatrul de Artă din Deva vine cu o propunere greu de refuzat: piesa „Ce vrăji a mai făcut soţia mea“, după John Tobias. Aceasta este o comedie într-un act şi cu cinci personaje, în regia lui Mihai Panaitescu şi având o scenografie semnată de  Dan Mirea. Din rândul actorilor fac parte Andrada Samoilă, Dan Mirea, Roger Codoi, Florin Ibrasi şi  Andreea Pascu.

Pe scurt, reprezentaţia este o satiră puternică la adresa societăţii de azi, în sânul căreia relaţiile interumane şi mai ales cele familiale au ajuns într-un puternic impas. Statisticile arată că oamenii cu dare de mână cheltuiesc un procent consistent din veniturile lor pentru consiliere psihologică, terapii de cuplu şi alte practici cu denumiri bombastice. Ideea spectacolului este o invitaţie la normalitate, la rezolvarea problemelor fără adjuvanţi în cuplu, la valorile familiale fireşti, şi asta, bineînţeles, cu o mare încărcătură de umor. Cuvintele autorului sunt cât se poate de elocvente pentru ceea ce oferă spectacolul.
„Oricine vorbeşte despre sex ca metodă preferată de reproducere a speciilor trebuie să aibă simţul umorului. O specie de melc începe ca mascul şi în aproximativ un an devine femelă. Prin urmare, relaţia amoroasă a melcului – să nu mai vorbim despre reproducere – ţine în mare parte de sincronizare. Însă nici o altă specie nu reuşeşte să complice treburile în ceea ce priveşte sexul cu atât de mult umor involuntar, cum o face specia umană, cu tabuurile, convenţiile şi inversările bărbat-femeie, cu nevoile sale de putere şi dragoste, mereu în conflict. Am scris piesa pornind de la aceste realităţi. Sper ca râzând împreună de o parte dintre absurdităţile comediei sexuale umane, să ne putem relaxa cu toţii ceva mai mult pe această temă. La urma urmelor, aşa cum a spus Lordul Chesterfield: plăcerea este trecătoare, costul este exorbitant, iar poziţia este ridicolă. Totuşi, nu aş vota pentru abolirea sexului. Chiar face viaţa mai interesantă, şi ce s-ar face un dramaturg fără el?” apreciază John Tobias.
Preţul unui bilet întreg este de 20 lei, respectiv 10 lei pentru elevi şi pensionari. Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrală, iar rezervări se pot face la  numărul de telefon 0766/068.728.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago