Categories: Fara bascalie

Ce va fi după alegeri? (I)

Tot mai mulţi comentatori ai fenomenului politic încep să fie preocupaţi de ceea ce va fi după alegerile prezidenţiale.
Desigur că mizând pe propria alegere ca preşedinte, Crin Antonescu spunea acum vreo 10 zile, că sigur vom avea o schimbare de guvern după prezidenţiale. Eu aş extrapola acest raţionament, de altfel, cred că la îndemâna multor cititori, şi aş îndrăzni să afirm că vom avea o schimbare de guvern indiferent cine va ieşi preşedinte.
S-a afirmat deja, că este nefiresc ca două partide de tipul PSD – PDL să se afle simultan la guvernare, nu atât din cauza doctrinelor diferite, cât mai ales, din cauza mărimii lor. Este vorba despre două partide mari, deocamdată cu scor electoral sensibil egal. Ele vor fi nevoite să se confrunte şi situaţia nu este deloc asemănătoare.
PSD a dovedit o remarcabilă capacitate de acomodare şi o forţă internă de invidiat. După 1997 şi 2005, când Convenţia Democratică din România şi respectiv Alianţa D.A. – PNL-PD au câştigat alegerile, mulţi dădeau ca sigură desfiinţarea sau măcar scindarea PSD, văzut ca o reminiscenţă neo-comunistă. Dar, Ion Iliescu a trecut, cel puţin formal, în postura de preşedinte onorific, Adrian Năstase a schimbat aroganţa şi şefia partidului pe drumuri la DNA, devenind coruptul de serviciu, şi cu toate acestea PSD a rezistat, vorba unui spot video despre coafuri. Nici ezitantul Mircea Geoană nu a fost ferit de emoţii, dar până acum, s-a menţinut destul de bine în şa, chiar dacă a fost sau este încă suspectat de înţelegeri cu Traian Băsescu. Pe de altă parte, PDL este perceput ca atârnând de şeful său, de mentorul său, de mâna sa de fier – l-am numit pe Traian Băsescu. Nu ştiu câţi ar risca să răspundă afirmativ la întrebarea „va exista PDL după Traian Băsescu?”. Gama de lideri PSD este variată şi partidul în sine are forţă. La PDL, un singur om pare să aibă forţa, restul, orbitând în sfera sa de influenţă. Acest om a reuşit să atragă foarte multe adversităţi, atât împotriva sa, cât şi împotriva partidului, expunându-l extrem de mult oprobiului politic. Pe de altă parte, nici relaţia cu presa, în cazul lui Băsescu, nu este una amiabilă. Nici de o parte, nici de cealaltă.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

21 de ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago