Ce va fi după alegeri? (I)

Tot mai mulţi comentatori ai fenomenului politic încep să fie preocupaţi de ceea ce va fi după alegerile prezidenţiale.
Desigur că mizând pe propria alegere ca preşedinte, Crin Antonescu spunea acum vreo 10 zile, că sigur vom avea o schimbare de guvern după prezidenţiale. Eu aş extrapola acest raţionament, de altfel, cred că la îndemâna multor cititori, şi aş îndrăzni să afirm că vom avea o schimbare de guvern indiferent cine va ieşi preşedinte.
S-a afirmat deja, că este nefiresc ca două partide de tipul PSD – PDL să se afle simultan la guvernare, nu atât din cauza doctrinelor diferite, cât mai ales, din cauza mărimii lor. Este vorba despre două partide mari, deocamdată cu scor electoral sensibil egal. Ele vor fi nevoite să se confrunte şi situaţia nu este deloc asemănătoare.
PSD a dovedit o remarcabilă capacitate de acomodare şi o forţă internă de invidiat. După 1997 şi 2005, când Convenţia Democratică din România şi respectiv Alianţa D.A. – PNL-PD au câştigat alegerile, mulţi dădeau ca sigură desfiinţarea sau măcar scindarea PSD, văzut ca o reminiscenţă neo-comunistă. Dar, Ion Iliescu a trecut, cel puţin formal, în postura de preşedinte onorific, Adrian Năstase a schimbat aroganţa şi şefia partidului pe drumuri la DNA, devenind coruptul de serviciu, şi cu toate acestea PSD a rezistat, vorba unui spot video despre coafuri. Nici ezitantul Mircea Geoană nu a fost ferit de emoţii, dar până acum, s-a menţinut destul de bine în şa, chiar dacă a fost sau este încă suspectat de înţelegeri cu Traian Băsescu. Pe de altă parte, PDL este perceput ca atârnând de şeful său, de mentorul său, de mâna sa de fier – l-am numit pe Traian Băsescu. Nu ştiu câţi ar risca să răspundă afirmativ la întrebarea „va exista PDL după Traian Băsescu?”. Gama de lideri PSD este variată şi partidul în sine are forţă. La PDL, un singur om pare să aibă forţa, restul, orbitând în sfera sa de influenţă. Acest om a reuşit să atragă foarte multe adversităţi, atât împotriva sa, cât şi împotriva partidului, expunându-l extrem de mult oprobiului politic. Pe de altă parte, nici relaţia cu presa, în cazul lui Băsescu, nu este una amiabilă. Nici de o parte, nici de cealaltă.