Ce strategie vor aborda social-democraţii în campanie?

Natalia Bumbac

PSD Hunedoara şi-a stabilit toţi candidaţii la alegerile locale din 2016, conform declaraţiei secretarului executiv al organizaţiei judeţene, Radu Barb (foto). Mai mult de atât, ieri, social-democraţii din judeţ au stabilit împreună cu echipa de campanie electorală de la centru, strategia pe care o vor urma în campania de la localele din 5 iunie, astfel încât, să obţină rezultatele scontate.
Ţinta – câştigarea CJ Hunedoara
„Duminică, 27 martie, la Deva, a fost prezentă echipa naţională de campanie electorală, condusă de deputatul Marian Neacşu. În cadrul întâlnirii cu echipa de campanie din judeţ s-a stabilit strategia de campanie şi programul de activitate al candidatului la Primăria municipiului Deva, Emil Stoica Mariş. A fost făcută o analiză a tuturor acţiunilor desfăşurate de PSD Hunedoara şi s-au stabilit obiectivele organizaţiei pentru alegerile locale din acest an. Primul obiectiv este câştigarea Consiliului Judeţean, mai exact a unui număr necesar de consilieri, astfel încât să avem preşedinţia administraţiei judeţene. De asemenea, un alt obiectiv stabilit este menţinerea primarilor în funcţie şi câştigarea unui număr cât mai mare de primării. S-a stabilit că este mai bine ca directorul de campanie pe judeţ să fie deputatul  Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Hunedoara. Are în spate o experienţă bogată şi opt campanii electorale, în care a câştigat alegerile”, a afirmat Radu Barb (foto), secretarul executiv al PSD Hunedoara. Acesta a mai spus că în luna aprilie va avea loc o lansare a candidaţilor pentru primăriile din judeţ, care va fi organizată în condiţiile legii, fiind vorba de o perioadă de precampanie electorală.
„Avem cel mai performant primar”
Pentru câştigarea alegerilor locale din acest an, social-democraţii planifică o campanie pozitivă, bazată pe realizări, aşa cum au procedat în campania de la alegerile prezidenţiale din 2014, pe care le-au câştigat la nivel de judeţ.  „Vom avea o campanie pozitivă, bazată pe realizări, nicidecum aşa cum o fac alţii, asumându-şi merite care nu le aparţin, sau arătând o falsă preocupare, aşa cum face Bogdan Ţîmpău, pentru soarta cetăţilor dacice. PSD Hunedoara va veni cu fapte concrete. Avem candidaţi serioşi, avem cel mai performant primar, pe Ovidiu Bălan la Orăştie”, a precizat secretarul executiv al PSD Hunedoara. Acesta a mai afirmat că social-democraţii nu vor omite să le amintească hunedorenilor despre răul făcut de PNL în judeţ, fiind vorba despre o realitate, nu despre atacuri politice.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • PSD-ul e singurul partid care a deblocat locurile de munca in minerit, deci votam PSD!!!! Multa bafta candidatiilor!

  • Succes in campanie si cum a spus "Valea Jiului" PSD-ul a miscat lucrurile pentru cetatenii Romaniei pe cand cei de la PNL au ingropat Romania in datorii externe. Succes in campanie si speram ca dupa 6 iunie sa fie bine pentru toti. Asa sa ne ajute Dumnezeu.

  • Valea a pupat in kur PSDul predilect. E optiunea unei mase de manevra, o respectam si mai ales o intelegem, avand in vedere gradul de educare locala si indoctrinare. Din pacate nici un partid nu a facut nimic pt Vale , doar unii PSD isti au profitat mai mult electoral si de ce nu, economic. Pacat. Oricum in curand vor vedea multi PSD isti notorii in Vale , legati. Bravo DNA

  • mult noroc candidatitor PSD,va fi o campanie grea, se va merge pe denigrare, dar e bine sa ramaneti oameni sa nu le dati atentie, mult noroc echipei si putere de munca Radu Barb , e nevoie..............

  • La cate a facut echipa de la PSD( guvernul Ponta) pentru cetatenii Romaniei am incredere ca si candidatii PSD la primarii vor face daca vor avea sustinerea noastra.

  • mult noroc, echipei PSD si speram sa-si respecte promosiunile din camania electorala,sa urmexe exemplul Ponta!