Categories: Comunitate

Ce spun despre anul care se încheie primarii din comunele hunedorene

Magdalena Şerban

Cu plus sau minus la capitolul realizări, primarii hunedoreni vor încheia anul 2015 cât de curând. Unii se bucură când trag linie, alţii speră în mai bine în anul ce urmează. Însă indiferent de situaţie, nici unul nu a uitat de copiii din rândul comunităţilor pe care le reprezintă. E vremea micilor bucurii.

Primarul din Vorţa este mulţumit
„Am pregătit 130 de pachete de sezon pentru cei cu vârsta până în 18 ani. De asemenea, tineretul va merge cu duba prin comună, de Crăciun. Deci există animaţie şi într-o comună mică de munte, aşa cum e a noastră. Spectacole nu avem, deoarece nu ne permitem în primul rând, iar în al doilea rând cred că sărbătorile de iarnă se petrec alături de cei dragi, în jurul casei. În altă ordine de idei, am observat că nici colegii mei nu au ales să mărească dările pentru 2016 şi vreau să menţionez că nici noi nu vom face acest lucru. Ba mai mult, stăm chiar bine cu încasările. O mică problemă e legată de cei pe care eu îi numesc străinaşi, fiind plecaţi din zonă, însă deţin diverse proprietăţi. Ei uită, de regulă, să-şi achite obligaţiile fiscale. Restul comunităţii face ce poate şi îşi achită impozitele anuale, la timp”, a spus Emil Bureană, primarul din Vorţa. Ca mulţumire principală din punct de vedere al investiţiilor implementate în anul curent, acesta a amintit proiectul european (circa un milion de euro) prin care s-a modernizat un drum agricol din satele Vorţa şi Coaja şi cel demarat prin Grupul de Acţiune Locală Sargeţia şi care a vizat amenajarea unui teren de sport (circa 80.000 de euro) în localitatea de centru.

La Blăjeni a fost un an bunicel    
„Pacheţele s-au oferit preşcolarilor şi elevilor de la şcoala primară din comună. Chiar duminică a avut loc festivitatea de final de an, la care au luat parte părinţi, bunici şi cadre didactice. Din păcate, nu mai avem decât o grădiniţă şi o şcoală primară în Blăjeni, aşa că şi numărul celor mici este unul redus. Cât îi priveşte pe consăteni, doresc să-i înştiinţez că am hotărât la nivel local să aplicăm doar ceea ce ne obligă legea, adică acel Cod Fiscal aflat în vigoare, taxele pentru 2016 urmând să fie la fel ca şi cele pe care le-am practicat în anul curent. Oamenii le plătesc, majoritatea din mult bun-simţ şi din conştiinciozitate. Firme nu prea sunt pe raza noastră teritorială, aşa că nu înregistrăm probleme la acest capitol. Per ansamblu, 2015 a fost un an bunicel pentru noi, fiind atrase şi primele fonduri europene către comunitate, prin achiziţionarea unui utilaj multifuncţional pe care îl vom folosi de acum încolo pentru tot ceea ce semnifică lucrări edilitare. Grupul de Acţiune Locală «Ţara Zarandului» ne-a fost portiţa de obţinere a finanţării. Pe noile axe europene sau guvernamentale avem în plan şi alte investiţii. Comuna trebuie să se dezvolte, dar asta se poate face doar în timp. Chiar dacă bugetul local este sărăcăcios, trebuie să găsim soluţii. Altfel, trece timpul degeaba şi e mai uşor să spui că nu există resurse băneşti decât să alergi să le obţii”, a afirmat Horia Jurcă, primarul din Blăjeni.

La Vaţa de Jos s-au numărat investiţiile
„În acest an, fiecare copil are alocat câte un pacheţel din partea administraţiei locale, în valoare de 32 de lei. Darurile se vor da la şcoală sau grădiniţă. Celor şi mai mici le vom trimite acasă. Sunt câteva sute de copii, deoarece îi cadorisim şi pe cei din Tomeşti, care frecventează cursurile şcolii noastre. Nu facem diferenţa, pentru că nu cred că este bine să se facă asta. În rest, nu ne plângem. Colectarea pentru 2015 e una bună, problematice fiind unele composesorate de la care mai avem de încasat niscaiva datorii. Am trimis somaţii şi o să aplicăm legea. Nu excludem ca pe rău-platnici să-i acţionăm în instanţă. Nu ne ferim. Ca o concluzie la final de an, nemulţumitor pentru noi a fost faptul că alocările bugetare au venit destul de târziu. Ca proiecte investiţionale, am bifat modernizări de drumuri comunale, reţele de apă şi am început construcţia unui cămin cultural în satul Brotuna, localnicii neavând un astfel de lăcaş la ei în sat. Îl realizăm din bugetul local, fiind o investiţie multianuală. În 2016 o vom finaliza. Fonduri europene am accesat prin Grupul de Acţiune Locală «Ţara Zarandului», din cei 100.000 de euro fiind posibilă asfaltarea şi modernizarea unui drum comunal din Ciungani”, a enumerat Milu Folescu, primarul comunei Vaţa de Jos.

Pentru Bunila, unul din cei mai buni ani
„În fiecare an le-am oferit pacheţele. Am pregătit în jur la 20 de daruri pentru preşcolari şi elevi până la clasa a IV-a. Din toată sărăcia, Moş Crăciun trebuie să vină. Taxele locale o să le lăsăm la nivelul actual. Şi aşa le-am majorat acum doi ani, când am fost obligaţi de lege, ca să le adaptăm la rata inflaţiei. Ce ar însemna să le mărim, an de an? Singurele noastre venituri locale de bazează pe încasarea dărilor de la persoanele fizice, or dacă punem presiune pe ele, nu rezolvăm nimic. Le vom îndatora degeaba. Persoane juridice nu avem, cum există în alte comune”, declară Nelu Oprişoni, primarul din Bunila. Acesta mai crede că 2015 a fost, de departe, unul dintre cei mai buni ani. Prin aplicarea formulei bugetare iniţiată de vechiul Guvern, comunele mici au primit şansa la supravieţuire, fiindu-le alocate bugete decente. Astfel, Bunila a primit peste 1.400.000 de lei pentru a se descurca în acest an. De asemenea, finanţarea europeană prin Grupul de Acţiune Locală  Microregiunea ţara Haţegului-ţinutul Pădurenilor a adus comunităţii de aici un utilaj multifuncţional, de care primăria se va folosi mult timp de acum încolo.

Primăria din Zam rămâne încurcată cu amenzile auto
„Avem 165 de preşcolari şi şcolari până la clasa a VIII-a, care vor beneficia de cadourile pe care le-am pregătit. Serbarea de final de an se va ţine în 17 decembrie. Va mai exista un mic concert de colinde organizat de Parohia Ortodoxă din Zam, cu sprijinul Consiliului Local, în 20 decembrie. Vor participa grupuri de colindători din zonă. Făcând referire la banii încasaţi din taxe locale, ne situăm cam la acelaşi nivel cu 2014. Există restanţe, amenzile auto dându-ne ceva bătăi de cap. Fiind tranzit mare pe raza comunei, au rămas debite considerabile din pricina acestor amenzi neplătite. În general, cetăţenii străini le primesc şi nu le plătesc, ceea ce duce la debite mari la bugetul local, dar care nu sunt reale. Ne confruntăm cu această problemă, iar soluţia nu ţine de noi. Nu putem să recurgem la chemări în instanţă, popriri pe conturi sau executări silite, cetăţeanul cu pricina fiind din Austria, de exemplu. Probabil că ar trebui modificată legislaţia, pentru a nu mai încărca inutil, primăriile. Ce mai întâmpinăm mai reprezintă restanţele aferente persoanelor fizice. De asta am şi decis să nu majorăm taxele, unora fiindu-le şi aşa greu să le achite”, susţine Sorin Nistor, primarul din Zam. Pentru el, 2015 a fost unul greu din punct de vedere administrativ, însă a adus şi mulţumiri legate de numeroase realizări.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

17 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

17 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

17 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

17 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

17 ore ago