Forul naţional de gimnastică din SUA, alături de Comitetul Olimpic şi Paralimpic SUA, au transmis, sâmbătă seară, o declaraţie, în urma deciziei TAS, care prevede că medalia de bronz la sol, la JO de la Paris, trebuie să revină Anei Maria Bărbosu, în locul sportivei americane Jordan Chiles.
„Suntem devastaţi de hotărârea TAS, privind exerciţiul la sol. Contestaţia la scorul pentru dificultate (D) al exerciţiului lui Jordan Chiles a fost depusă cu bună credinţă şi, am crezut, că în conformitate cu regulile FIG, pentru a asigura punctaj precis”, se arată în declaraţia forurilor americane.
USA Gymnastics mai arată că „pe tot parcursul procesului de apel, Jordan (Chiles – n.r.) a fost supusă unor atacuri consistente, complet fără temei şi extrem de dureroase pe reţele sociale. „Niciun sportiv nu ar trebui să fie supus unui astfel de tratament. Condamnăm atacurile şi pe cei care le angajează, le susţin sau le instigă”.
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…