Categories: Actualitate

Ce se întâmplă cu sediul Circumscripţiei Sanitar-Veterinare din Orăştie?

Sorina Popa

O investiţie în valoare de peste 500.000 de lei într-un sediu al Circumscripţiei Sanitar Veterinare la Orăştie riscă să nu se realizeze, din cauză că şefa DSV Hunedoara nu semnează documentele pentru demararea lucrărilor de execuţie. Deşi lucrările ar fi trebuit să înceapă, lucrurile tărăgănează.
Proiectul este plătit
Constructorul, SC Industrial Construct Gedi SRL, susţine că şefa Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara, Daniela Lăncrăjan, nu vrea să semneze actele pentru a obţine autorizaţie de construcţie de la Primăria municipiului Orăştie. La rândul său, directoarea instituţiei judeţene sanitar-veterinare spune că firma care a câştigat licitaţia pentru investiţia „Proiectarea şi execuţia lucrărilor la sediul Circumscripţiei sanitar-veterinare de control alimente şi zonală Orăştie” a trimis o adresă în urmă cu câteva luni, în care preciza că nu poate realiza lucrarea la preţul stabilit iniţial. Termenul de execuţie, menţionat în contractul respectiv, este de 11 luni de la data comunicării ordinului de începere a lucrărilor.
Ovidiu Draia, administratorul firmei Industrial Construct Gedi SRL, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că investiţia este blocată. „Nu se doreşte, de către actuala conducere a Direcţiei Sanitar-Veterinare Hunedoara, realizarea acestei investiţii la Orăştie. Noi am câştigat licitaţia, am făcut proiectul, ni s-a plătit acest proiect, iar acum, dacă nu se semnează pentru a obţine autorizaţia de construcţie, banii se vor pierde. Adică, se întorc la minister înapoi. E păcat, cei din Orăştie au nevoie de un asemenea sediu. Oamenii nu ar mai fi nevoiţi să vină la sediul Direcţiei de la Deva. Am cerut, e adevărat, să se modifice preţul lucrării, pentru că a crescut salariul minim pe economie, faţă de ce a fost anul trecut, când am licitat construcţia respectivă. Nu ni s-a răspuns, dar noi am trimis Direcţiei o adresă prin care cerem să se elibereze autorizaţia de construcţie şi să demarăm investiţia”, a declarat Ovidiu Draia.
Au transmis că nu pot face lucrarea la preţul licitat
Daniela Lăncrăjan, directorul executiv al DSVSA Hunedoara, a afirmat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „în legătură cu această investiţie, s-a realizat proiectul. După mine, nu este o investiţie corectă. Directorii de dinaintea mea au demarat-o. Nu stă, însă, în puterea mea să o opresc. Dar firma care a câştigat lucrarea ne-a transmis că nu poate să o facă la preţul la care au licitat-o, de aceea nu s-a mers mai departe şi nu s-a început execuţia”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

6 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

6 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

6 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

6 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

6 ore ago