Ce şantiere a vizitat primarul Dan Bobouţanu

Adriana Năstase

Ieri, în municipiul Hunedoara, a debutat al 3-lea şantier. Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu (foto), anunţă că a vizitat toate cele trei şantiere pentru a ase asi­gura că lucrările merg aşa cum trebuie.

Mai multe locuri de parcare
„Parcarea din spatele Băncii Transilvania a intrat în şantier de astăzi. (n.r.-ieri). Nu­mărul locurilor de parcare va fi mai mare cu 18 decât cel existent.Constructorul de­sem­nat pentru reabilitarea şi modernizarea par­cării de pe strada George Enescu, din spa­tele Băncii Transilvania, a reuşit să se mo­bi­lizeze şi să recupereze o zi din întârzierea provocată de ninsorile de săptămâna tre­cută. Astăzi au început lucrările şi la par­ca­rea amintită (moment programat iniţial pentru data de 12 aprilie, dar amânat apoi pentru 14 aprilie, din cauza vremii nefa­vorabile). Dacă nu vor apărea probleme deo­se­bite iar vremea va fi favorabilă, peste câteva săptămâni, aici, în locul celor 32 de spaţii în care puteau staţiona regulamentar autoturisme, vor apărea 50 de locuri de parcare mai bine repartizate”, spune pri­marul din Hunedoara.

Aleea de acces se lărgeşte
Apoi, lucrările sunt avansate pe strada Viorele acolo unde ieri se asfalta trotuarul, iar în spatele blocurilor 5 şi 6 se ame­na­jează nu mai puţin de 40 de noi locuri de par­care. “Zilele acestea s-au început opera­ţiunile de asfaltare a trotuarului din imediata apropiere a carosabilului de pe strada Viorele. În acelaşi timp, se lucrează intens la amenajarea unor parcări noi în spatele blocurilor 5 şi 6 de pe strada amintită. Lo­curile de parcare vor fi amplasate pe zona de pământ dintre aleea de acces şi zidul de sprijin din zonă. De asemenea, va fi lărgită şi aleea de acces rutier spre intrările în scările de bloc ale celor două imobile amintite. Con­struc­torul este mobilizat destul de bine în zonă. Doar vremea-i poate da planurile pes­te cap. Să sperăm că perioada ploioasă al cărei debut este anunţat pentru marţi după-amiaza ori seara nu va dura foarte mult.La finalizarea lucrărilor, în spatele blocurilor 5 şi 6 de pe strada Viorele vor exista cel puţin 40 de noi locuri de parcare”, susţine edilul şef Dan Bobouţanu.

Se toarnă asfalt
Cel de al 3-lea şantier vizitat de primar a fost şantierul parcării de pe strada Mure­şu­lui, care a ajuns la faza straturilor de asfalt.
“În mai puţin de două săptămâni de la de­mararea lucrărilor (perioadă care a cuprins şi câteva zile bune cu ninsori şi temperaturi negative) lucrările la amenajarea parcării de pe Strada Mureşului (în spatele fabricii No­vello) au ajuns la faza turnării primului strat de asfalt. Înainte de reconfigurarea zonei, aici puteau staţiona regulamentar doar 6 auto­turisme. După finalizarea lucrărilor, numărul locurilor de parcare va creşte la 18. Se estimează că parcarea va fi gata săp­tămâna viitoare, dacă vremea nu va pune mari probleme în derularea lucrărilor ră­mase de executat”, a adăugat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

De ce ai alege o drujbă electrică?

Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, instrumentele electrice devin din ce în ce mai…

2 ore ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

7 ore ago