Categories: Actualitate

Ce sancţiuni s-au dat pentru criza apei din 25 martie

Natalia Bumbac

După două luni de la scandalul întreruperii neanunţate a apei potabile în vinerea de dinaintea Paştelui Catolic, Consiliul de Administraţie al SC Apa Prod SA Deva a găsit responsabilii, aceştia fiind sancţionaţi. Trebuie spus că măsurile au fost luate după ce preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, a intervenit în problema creată de lipsa apei potabile din 25 martie, cerând pedepsirea celor vinovaţi.
Potrivit directorului general al SC Apa Prod SA Deva, Victor Arion (foto), Consiliul de Administraţie a decis în şedinţa de ieri ca firma constructoare care a executat lucrările în cadrul proiectului de extindere şi reabilitare a reţelei de apă să suporte toate pierderile tehnologice. De asemenea, pentru dirigintele de şantier va fi formulată o recomandare negativă pentru a nu mai putea lucra în cadrul proiectelor cu finanţare europeană. În ceea ce priveşte măsurile interne, patru şefi de departamente de la SC Apa Prod SA Deva au fosat sancţionaţi cu avertismente scrise: Mediu, Biroul de presă, Exploatare şi Întreţinere şi Secţia Mentenanţă.
SC Apa Prod SA Deva derulează un proiect de reabilitare şi modernizare a sistemului de apă potabilă şi canalizare, iar întreruperea apei potabile din 25 martie are legătură cu lucrările respective.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj de la noi nu vrea nici în ruptul capului…

7 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că bugetul municipiului pe care-l conduce se duce, în…

7 ore ago

Bulina neagră

Ilie Bolojan, fost premier al României Pentru că a fost dat jos din funcția de…

7 ore ago

România are nevoie de stabilitate și de decizii responsabile

Din păcate, încăpățânarea lui Ilie Bolojan de a impune măsuri de austeritate agre­sive, fără un…

7 ore ago

În timp ce marii evazioniști nu prea sunt găsiți, un frizer a fost considerat cel mai mare hoț

O instanță de judecată a dat drep­tate omului și a arătat că polițiștii l-au învinovățit…

7 ore ago