Categories: Comunitate

Ce reclamă copiii la numărul de urgență 119

Adriana Năstase

Operatorii care răspund la numărul unic 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare, neglijare copilului au primit, în trei luni şi jumătate de la operaţionalizarea acestui număr, 39.656 de apeluri care semnalau ca­zuri de copii aflaţi în situaţii de risc, abuz, neglijare sau diferite forme de ex­ploatare. Asta la nivel național.

Neglijențe, violuri, cerșetorie
În județ, au fost înregistrate aproape 200 de apeluri la numărul scurt pentru copii. Potrivit Geaninei Ianc, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), din ianuarie 2022 și până în prezent au fost apeluri la numărul res­pectiv care au reclamat neglijare din par­tea părinților, violuri, cerșetorie, fap­tul că unul dintre părinte nu permite ce­lui­lalt să viziteze copilul. „În 12 dintre cazuri am trimis echipa mobilă la locul semnalat. Echipele mobile sunt formate din asistenți sociali, psihologi, dar și polițiști. La numărul 119 se poate reclama orice abuz făcut asupra unui minor. Pe viitor vom avea în fiecare ju­deț și o cameră de audieri specială, așa cum există în alte țări”, a declarat Geanina Ianc, directorul general al DGASPC.

Și copii ucrainieni
„La 3 luni şi jumătate de la lansarea nu­mărului unic pentru copii 119 – DIN GRIJĂ PENTRU COPII, 39.656 de apeluri de la copii, persoane fizice sau an­gajaţi ai unor instituţii au făcut po­si­bilă salvarea a mii de copii din situaţii de risc, abuz, neglijare sau diferite forme de exploatare. 171 de apeluri au sesizat situaţii de abuz, neglijare sau exploatare în care au fost implicaţi copii cu diza­bilităţi. În 11 dintre situaţii numărul 119 a fost apelat de copii cu dizabilităţi. De ase­menea, în perioada 9 martie -12 aprilie 2022, au fost înregistrate 61 de apeluri în limba ucraineană, care vizau diferite situaţii în legătură cu «refugiaţii» minori. Cele mai mule dintre apeluri au făcut referire la situaţia unor copii ne­însoţiţi sau apelanţii solicitau informaţii cu privire la servicii medicale sau şcoală pentru copiii ucraineni. Echipele mobile ale DGASPC au efectuat 717 de misiuni de urgenţă în teren, însemnând faptul că tot atâtea situaţii de risc la adresa copiilor au fost soluţionate intervenţie în regim de urgenţă”, conform bilanţului prezentat de Departamentul pentru Responsabilitate Socială şi Grupuri Vulnerabile din cadrul Cancelariei pri­mului ministru.

Platformă interconectată
Problemele semnalate de copiii şi adulţii care au sunat la 119 vizează abuzul fizic şi emoţional, abuzul sexual, neglijarea şi cerşetoria.
Statisticile arată că peste jumătate din­tre situaţiile de abuz, neglijare sau ex­ploatare semnalate s-au petrecut în fa­milie, 4,1 la sută în sistemul de pro­tecţie a copilului, 2,5 la sută în spitale şi 17,7 în alte contexte precum: în spaţiul public, la şcoală, sau în mijloacele de transport.
Întrucât sistemul 119 funcţionează pe o platformă interconectată cu numărul unic pentru apeluri de urgenţă, 15 si­tuaţii a fost realizat transferul automat la nu­mărul de urgenţă 112 deoarece au fost constatate în cadrul convorbirii situaţii de risc iminent la adresa vieţii copilului.
Cele mai multe apeluri au fost în­registrate în Bucureşti, Iaşi şi Prahova.
În ceea ce priveşte vârsta copiilor pen­tru a căror situaţie a fost apelat numărul unic 119, aceasta este relativ constantă, cu un vârf în jurul vârstei de 14-15 ani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

3 ore ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

3 ore ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

18 ore ago

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

o zi ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

o zi ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

2 zile ago