Trei vehicule avariate și cinci răniți din care unul în stare gravă, totul din cauza unei șoferițe de 43 de ani, care a ignorat repetat avertizările rutiere de pe autostrada A1, prin care era obligată să limiteze viteza.
Aceasta rula dinspre Simeria spre Deva, iar în proximitatea localității Șoimuș, într-o zonă în care trebuia respectată semnificația indicatoarelor care limitau viteza de deplasare la maxim 60 Km/h, se formase o coloană de vehicule, autoturisme care rulau cu viteză foarte redusă pentru că urmau să părăsească autostrada. ”În acest context, pe fondul ignorării indicatoarelor și din neatenție, inculpata nu a observat vehiculele aflate în coloană în staționare ori care rulau cu viteză foarte redusă. Astfel, autoturismul condus de aceasta a intrat cu partea frontală în spatele autovehiculului Renault, pe care l-a proiectat în ansamblul rutier format din autoturismul marca VW și remorcă, iar în final autoturismul Renault în care se afla persoana vătămată a fost proiectat în glisiera metalică de pe partea dreaptă a drumului”, au stabilit anchetatorii. Unul dintre răniți a avut nevoie de circa 110 de zile de recuperare și s-a îndreptat împotriva firmei la care șoferița avea asigurarea RCA încheiată. Femeia vinovată și-a recunoscut culpa și a cerut încheierea unui acord de sesizarecu recunoaștere a vinovăției, lucru care i-a scăzut din pedeapsă. A fost condamnată de Judecătoria Deva la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (M. Gânju)
Vorbesc cârcotașii prin târg că la o școală dintr-un municipiu se petrec lucruri incredibile. Sex…
Dr. Liviu Cîmpeanu, cercetător ştiinţific al Institutului de Cercetări Socio – Umane Sibiu Pentru că…
Lucian Mara, consilier local USR Deva Pentru că vrea să bage pumnul în gură presei…
Ieri, s-a consumat o nouă ședință a Consiliului Local Deva, iar ceea ce s-a întâmplat…
Magdalena Șerban Oncologia este o specialitate medicală vitală pentru creșterea ratelor de supraviețuire în rândul…
Magdalena Șerban Proiectele cu finanţare obținută prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) înseamnă fonduri importante…