În prima săptămână a anului 2018, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române au sancţionat 56 de şoferi vitezomani care au confundat autostrăzile cu pistele de raliuri. Majoritatea lor au fost prinşi pe Autostrada A1, Deva – Sibiu.
Astfel, pe Autostrada A1, 37 de vitezomani au fost înregistraţi circulând cu viteze cuprinse între 181 şi 219 de kilometri la oră. Toţi aceşti şoferi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi între 1.305 şi 2.900 de lei şi le-au fost reţinute permisele de conducere, pentru 90 de zile. Poliţiştii le reamintesc şoferilor că în conformitate cu legislaţia în vigoare, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 de kilometri la oră. De asemenea, trebuie să se ţină cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranţa rutieră, atunci când se circulă în condiţii meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere. (N. Bumbac)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…
Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat, la…
Are o armată de purtători de vorbe și tăietori de frunze la câini, toți lucrând…
Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…
Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…
Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…