Categories: Actualitate

Ce mai nepriceput hoţ, liberat din puşcărie

Maximilian Gânju

Individul este din municipiul Vulcan şi a fost condamnat pentru nu mai puţin de 17 infracţiuni de furt sau tentativă de furt. Recent a ieşit pe poarta închisorii, judecătorii fiind de acord cu cererea lui de liberare condiţionată. Pentru a fi prins poliţiştii din Petroşani au făcut uz de armă.
Iosif Szollosi este recidivist şi a avut de executat o condamnare de doi ani, trei luni şi 234 de zile închisoare, dar şi de achitat despăgubiri celor 17 victime ale sale. Individul şi-a căpătat eticheta de cel mai nepriceput hoţ din ţară după ce a spart parbrizul unei Dacii, care avea ambele portiere deschise, şi şi-a dat seama că e prea dificil să intre în ea. Aşa că i-a spart şi geamul lateral, a scotocit în torpedoul maşinii după bani şi nu s-a mai uitat în cotiera de lângă schimbător, unde proprietarul avea ceva mărunţiş şi a plecat cu mâna goală. Poliţiştii i-au luat urma şi au tras mai multe focuri de armă pentru a-l opri, dar hoţul tot n-a vrut să se predea. A încercat să scape cu ajutorul unei biciclete, dar s-a dezechilibrat în urma căzăturii, şi-a spart capul, iar poliţiştii au fost nevoiţi să-l ducă la spital în loc de arest. Într-o singură noapte, în vara lui 2014, Szollosi a încercat să fure din opt autoturisme cărora le-a spart geamurile şi a plecat cu mâna goală de fiecare dată. În toate erau bunuri ce puteau fi valorificate imediat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

5 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

5 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

5 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

5 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

5 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

5 ore ago