Categories: Comunitate

Ce faci dacă eşti implicat într-un accident cu o maşină cu numere de Bulgaria?

Natalia Bumbac

Atunci când eşti implicat într-un accident cu o maşină înmatriculată în Bulgaria, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare. Asta, pentru că procedura de recuperare a daunelor durează mai mult decât în mod obişnuit, existând riscul să apară şi alte probleme.

Spre exemplu, poliţa de asigurare să fie expirată sau proprietarul pe numele căruia figurează maşina să fie de negăsit. Potrivit reprezentanţilor unei companii de asigurări din România, în cel mai fericit caz, recuperarea daunelor poate dura până în trei luni, dacă firma care a încheiat poliţa de asigurare are corespondent în România. În caz contrar, perioada de dobândire a despăgubirilor poate dura până la şase luni, în condiţiile în care, după legile româneşti, plata poliţei de asigurare trebuie să se facă în maximum 15 zile.
Totuşi, pentru a avea siguranţa că pagubele dintr-un astfel de accident vor fi recuperate la un moment dat, sunt câţiva paşi care trebuie urmaţi. „Proprietarul maşinii accidentate trebuie să obţină un exemplar după constatarea amiabilă de accident sau Procesul verbal de constatare a contravenţiei încheiat de Poliţia Rutieră. Să obţină o copie după poliţa RCA a autoturismului condus de şoferul vinovat şi a actelor maşinii şoferului. Trebuie să afle corespondentul din România al societăţii de asigurări străine care a emis poliţa RCA pentru autovehiculul condus de şoferul vinovat. Dacă asiguratorul din străinatate nu are un corespondent în România, dosarul de despăgubire va fi gestionat de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR)”, a informat Marius Barabaş, directorul Allianz Ţiriac Deva. Potrivit aceleiaşi surse, frecvenţa la nivel naţional a cererilor de despăgubire pe dosar RCA este de aproximativ 35 – 40 la sută din totalul accidentelor cu maşini înmatriculate în afara României. La noi în judeţ, numărul acestora este mai mic, în comparaţie cu judeţele din sudul României, unde un număr mare de maşini sunt înmatriculate în Bulgaria.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

9 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

9 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

2 zile ago