Contractele de muncă ale salariaţilor sunt suspendate la iniţiativa angajatorului, care însă e obligat să le plătească acestora o indemnizaţie lunară, scrie avocatnet.ro. Contractele sunt doar suspendate, dar relaţiile de muncă nu încetează. Codul Muncii prevede că salariaţii trebuie să primească o indemnizaţie lunară de cel puţin 75 la sută din salariul de bază, însă aceasta poate fi şi mai mare de-atât. Angajatorii pot alege să plătească mai mult de 75 la sută, dar în nici un caz nu pot merge sub el. Pe durata perioadei de şomaj tehnic, salariaţii se află la dispoziţia angajatorului. Atunci când se decide reluarea activităţii, angajaţii se întorc la lucru şi primesc din nou salariile obişnuite. O persoană care are contractul suspendat nu poate cere ajutorul de şomaj. (A. Năstase)
CAVNIC, Maramureș - Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a efectuat vineri, 13 noiembrie…
Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…
În eveniment au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau, în total, 5 persoane.…
În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…
Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…