Ce au căutat procurorii anticorupţie la Păclişa

  Oana Mihnea

După ce şi-au încheiat recenta vizită la Consiliul Judeţean, procurorii DNA s-au deplasat şi la Centrul de îngrijire şi asistenţă Păclişa, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.

Surse din cadrul anchetei ne-au declarat că procurorii au verificat la Păclişa mai multe documente care vizează lucrări de reparaţii aflate în derulare la acest centru. Reparaţiile capitale se execută doar la una din cele trei subunităţi de la Păclişa. „Valoarea totală a investiţiilor este de aproximativ 2.200.000 lei, iar firma care a câştigat licitaţia pentru executare este SC Bau Decolux Prest SRL. Contractul a fost finanţat de Ministerul Muncii, lucrările au început în 2013 şi trebuie încheiate până la sfârşitul anului. Până acum s-au realizat în proporţie de 50 la sută“, a declarat Monica Georgescu, directorul general al DGASPC Hunedoara.
După încheierea verificărilor la faţa locului, procurorii au şi ridicat  documente care vizează încredinţarea, executarea, recepţionarea şi derularea investiţiei. Referitor la această acţiune a procurorilor anticorupţie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Gligor, ne-a declarat că  „justiţia trebuie să îşi facă treaba şi să verifice ceea ce este necesar“.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A învățat din gre­șelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia ad­versarilor…

23 de ore ago

Bulina albă

Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…

23 de ore ago

Bulina neagră

Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…

23 de ore ago

Copil de 9 ani la volan, tatăl filma totul

Individul și-a lăsat și chiar în­cu­rajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…

23 de ore ago

Spirit civic demn de apreciat: portofel cu peste 2.000 de lei, restituit proprietarului

Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…

23 de ore ago