Categories: Comunitate

Ce ajutor au primit nevoiaşii pentru încălzirea locuinţei

Peste 170 de familii sau persoane singure cu venituri reduse din municipiul Deva au be­neficiat, în perioada noiembrie 2020-31 martie 2021, de ajutor pentru încălzirea lo­cuinţei, conform prevederilor legale privind măsurile de protecţie socială în sezonul rece, a informat, ieri, administraţia locală.
Potrivit Primăriei Deva, valoarea totală a ajutoarelor plătite prin Direcţia de Asistenţă So­cială se ridică la 27.400 lei, acestea in­clu­zând sume pentru încălzirea cu lemne şi cu gaz metan sau electricitate a locuin­ţelor.
Astfel, un număr de 57 de familii sau per­soane singure care beneficiază de ajutor social şi folosesc lemne pentru încălzirea gospodăriei au primit, lunar, câte 58 de lei pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile aferente încălzirii locuinţei în perioada sezonului rece. Ajutorul a fost acordat de la bugetul local şi a avut o valoare totală de 16.414 lei.
Totodată, de această măsură de protecţie socială au beneficiat alte 117 familii sau per­soane singure vulnerabile, din munici­piul Deva, care folosesc pentru încălzirea lo­cuinţei gaze naturale, energie termică, electrică sau combustibil solid.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă timp de cinci luni pe an, în perioada noiembrie – martie, în funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie sau cele ale persoanei singure. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Călan au identificat și reținut un tânăr bănuit de tentativă la tâlhărie calificată

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…

o zi ago

Bărbat de 39 de ani din Uricani, condamnat la închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…

2 zile ago

„Marea reformă” a lui Ilie Bolojan începe să se prăbușească în instanță

👨‍⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…

2 zile ago

Peste 100 de polițiști și jandarmi mobilizați pentru găsirea unui minor de 11 ani, din Petrila, plecat voluntar de la domiciliu

În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…

2 zile ago